42

Eu am o teorie. Nu ştiu dacă s-a mai gândit cineva la asta, cert e că e o convingere de-a mea, la care am ajuns după multe gânduri şi zile de stat cu ochii pe pereţi. Densitatea timpului (pe care îl consider flux de ceva) este legată de spaţiu direct proporţional. Astfel, pe măsură ce spaţiul creşte, se măreşte şi densitatea timpului şi acesta se scurge mai greu. Un an din viaţa unei celule este o clipă din viaţa unui om. Un an din viaţa unui om este o clipă în viaţa unei planete. Un an din viaţa unei planete este o clipă în viaţa unei galaxii.

Aceste două axe – timp şi spaţiu – vin de la minus infinit şi tind spre plus infinit. Ceea ce confirmă teoria big-bang-ului şi universul aflat în expansiune.

Teoria nu îmi răspunde însă la alte două întrebări: când şi de ce. Deocamdată, nu am soluţie. Probabil, răspunsul la cele două întrebări este 42. Şi mai probabil, în momentul când cineva va afla răspunsul, nu va cunoaşte întrebarea sau nu îşi va mai aminti de ea.

Sau nu va mai exista nimic, iar întrebarea îşi va pierde sensul. O furnică aflată în faţa unui copac nu va putea interpreta natura acestuia. Ea va trebui să evolueze. Dar se prea poate ca, după mii de generaţii de furnici, furnica evoluată să privească în neant – copacul a putrezit demult. Sau pur şi simplu furnicile dispar.

Alte întrebări:

• Cele două drepte (timp spaţiu) sunt perfect paralele sau se vor uni?
• Dacă se vor uni, se vor uni în infinit?
• A existat un moment zero?