10 km noaptea

Marți noapte am mers încet, calculat și fără zgomot pentru că era ceva între brazi care nu trebuia tulburat. Din întuneric s-a născut o nouă realitate, una în care eu eram observator, una în care am intrat ca să las în urmă o alta și pentru că nu era realitatea mea am mers încet și fără zgomot prin beznă fără să îmi pese că ființei mele i s-ar putea întâmpla ceva.

Un singur câine mi-a conștientizat prezența și m-a privit lung, apoi a pornit să latre așa cum mai latră uneori la lună sau la văzduh, un lătrat de semnalizare, nu unul de atac, pentru că nu poți să ataci nevăzutul.

Iar eu m-am scurs mai departe prin pădure și m-am pierdut în întuneric, amuzat de ce or fi crezut oamenii din realitatea câinelui care îl văzuseră cum latră așa, fără rost, la nimeni.