What is happening in Turkey? Ce se întâmplă în Turcia?

| | Opinii

Întrebarea asta stă pe buzele multora, în aceste zile. De asemenea, stă în vârful pixului multor editori, bloggeri sau oameni de presă care încearcă, mai mult sau mai puțin savant, să explice evenimentele din Turcia.

Cel mai simplu răspuns pe care îl pot primi cei ce se întreabă asta este: pentru că a sosit timpul. Ca să înțelegi acest răspuns, trebuie să încerci să înțelegi mecanismul după care este condusă lumea. Pentru o și mai bună înțelegere, ar trebui cunoscut și ceea ce se află în spatele mecanismului, dar asta nu mai ține atât de cunoaștere cât de credință.

Există o serie de evenimente despre care unii știu că se vor întâmpla și că trebuie să se întâmple.

Să vedem cine sunt acei unii.

În primul rând, unii sunt cei care fac agende. Lumea nu este condusă nici de Băsescu, nici de Erdogan, nici măcar de Putin sau Obama. Am înțeles asta mai demult. Turcia a ajuns pe agendă, după Siria. Vedeți, unele evenimente nu pot fi prevăzute, altele da. Ceea ce se întâmplă în Siria și Turcia, în Orientul Mijlociu în general, a fost prevăzut.

În al doilea rând, sunt alții care cred în anumite informații păstrate din trecut, care vorbesc exact despre această agendă. Conform acelor informații, Turcia (Constantinopolul) și Siria trebuie să treacă printr-o serie de evenimente. Timpul lor se pare că a venit. Dacă sunteți atei sau nu credeți în profeții, vă respect punctul de vedere și vă îndemn să nu căutați traducerea următorului paragraf. Săriți peste el.

și اَللّهُ أَعْلَم

– ( صحيح )
[ عن أبي قبيل قال : كنا عند عبدالله بن عمرو بن العاص وسئل : أي المدينتين تفتح أولا القسطنطينية أو رومية ؟ فدعا عبدالله بصندوق له حلق قال : فأخرج منه كتابا قال : فقال عبدالله : بينما نحن حول رسول الله صلى الله عليه وسلم نكتب إذ سئل رسول الله صلى الله عليه وسلم : أي المدينتين تفتح أولا : أقسطنطينية أو رومية ؟ فقال رسول الله صلى الله عليه وسلم : مدينة هرقل تفتح أولا . يعني : قسطنطينية . رواه أحمد 176 / 2 ، والدارمي 126 / 1 ، وابن أبي شيبة في المصنف 2 / 153 / 47 ، وأبو عمر الداني في السنن الواردة في الفتن 2 / 116 ، والحاكم 422 / 4 و 508 و 555 ، وعبدالغني المقدسي في كتاب العلم 1 / 30 / 2 ، وقال : حديث حسن الإسناد . وصححه الحاكم ووافقه الذهبي وهو كما قالا . ( رومية : روما ) . وقد تحقق الفتح الأول على يد الفاتح العثماني بعد ثمانماية سنة من إخبار النبي صلى الله عليه وسلم بالفتح وسيتحقق الفتح الثاني بإذن الله تعالى ولا بد . ( من فوائد الحديث : أن فيه دليل على أن الحديث كتب في عهده صلى الله عليه وسلم خلافا لما يظنه بعض الخراصين

P.S. – toți socialiștii, anarhiștii și ceilalți iști din lumea asta salivează privind cărămizile care zboară spre capete, la răni și la distrugeri. Ei spun că media este controlată, coruptă și că nu poți avea încredere în știri. Să ne informăm din social media, spun ei. Mi se pare normal: dacă o televiziune îți prezintă deformat un eveniment, hai să avem încredere în ce spune un anonim pe facebook sau pe youtube. Cu siguranță el nu e controlat de nimeni. Uitați-vă, de exemplu, la Cristina Anghel, Remus Cernea, la Dogaru sau la Crăciun, oameni verticali și independenți! :D

P.P.S. – vedeți, de aceea eu caut mai întâi în trecut ca să înțeleg prezentul și încerc să fac parte cât mai puțin din ceea ce eu numesc prezentul lor.

P.P.P.S. – „de fapt, totul se întâmplă pentru că niște cetățeni cu spirit civic au dorit să își protejeze parcul ce urma să fie defrișat”. Aaaa-hahahaha!

Cuvântător, agricultor, antreprenor, muncitor, visător, cititor, ascultător, departe călător. Îndrăgostit de popoarele din jurul Mării Negre și din Asia Centrală.