Visul pinguinului

| | Ce scriu, Proza

Sunt o creatură cu mersul caraghios.

În pofida pașilor strâmbi, visele mele se înalță ca picioarele girafelor. Cu fiecare pas îmi crește gâtul, vertebră cu vertebră. Împleticit mă aflu construcție, metamorfoză, evoluție a tălpii în gâtlej.

Așa e viața. Înălțarea este un proces straniu ce vine cu jertfa diformității. E simplu să spui „voi fi girafă”. Miezul dorinței e să accepți tranformarea, să o înglobezi cu toate vertebrele ei suplimentare și asta nu e ușor. La început îți ies prin pielea sfâșiată a cefei și durerea te îndeamnă să zici gata, nu mai pot, eu voi rămâne așa mic și cu mersul caraghios în continuare. Dar nu te oprești.

Croncăni agresiv din cioc și mai faci un pas, și încă unul, până când rănile se vindecă și oasele tinere se sudează întru maturitate.

Iată-te diform, un pinguin cu gâtul excesiv de lung, cățărat pe picioroange puternice. Te uiți în gheață ca într-o oglindă, încuviințezi și îți spui: am devenit.

Și vai de tine dacă nu accepți strădania visului împlinit. Nu vei mai fi nimic, nici măcar creatură cu mersul caraghios.

Cuvântător, agricultor, antreprenor, muncitor, visător, cititor, ascultător, departe călător. Îndrăgostit de popoarele din jurul Mării Negre și din Asia Centrală.