Un singur os

| | Ce scriu, Poezii

eu o văd cum se întinde leneșă pe masă
după ce și-a spălat delicat cele patru lăbuțe,
iată o pisică frumoasă pregătindu-se de culcare,
îmi zic.

eu știu că ea mănâncă piftie și sarmale
și poate stă la geam și miroase a primăvară
în timp ce cântă O, brad frumos,
iată o mițilună fericită,
îmi zic.

eu știu că vreau să fiu liniștit
și să fiu lăsat să studiez istoria coastei Dalmate
în timp ce beau un ceai cu gust incert,
iată-mă întreg,
îmi zic.

poate pisica nu se va culca, poate va gândi,
se va gândi la mine ca la o ciudățenie
plină de mirosuri,
poate ea nu mănâncă nimic,
nici piftii nici sarmale,
poate la geam miroase a țiței,
poate nici eu nu sunt întreg
dacă am scris „vreau să fiu lăsat”,
lăsat de cine,
îmi zic,
nu e nimeni căruia să îi spun „lasă-mă”,
nu e decât o umbră pe care eu încă o văd stejar,
eu nu sunt o trestie gânditoare,
eu sunt un copac crescut cu tulpina strâmbă spre lumină,
n-oi fi eu drept, dar uite ce scoarță puternică am căpătat
crescând de unul singur la umbra stejarului.

sau poate de fapt sunt o sepie:
în cele din urmă,
din mine va rămâne un singur os alb,
să îl numim suflet.

restul – pisica, piftia, geamul, Crăciunul, stejarul,
or fi doar iluzii trecătoare, niște tentacule alunecoase
care se vor topi înapoi în timp, ca într-un ceaun.

Textul face parte din volumul: EU, PĂMÂNT BOLNAV

Cuvântător, agricultor, antreprenor, muncitor, visător, cititor, ascultător, departe călător. Îndrăgostit de popoarele din jurul Mării Negre și din Asia Centrală.