Ultimul ucigaș de drumuri

| | Ce scriu, Poezii

mereu spre mai departe, mereu înspre ceva
și niciodată acolo unde aș sta
nu aș putea să spun ei bine, da,
cu siguranță aici e casa mea.

mi-am lăsat ultimul drum strivit
de marginea unei șosele,
un vagabond închipuit
de vocile și mințile mele;
poftim, îmi zic, am reușit
să îl omor și pe ăsta,
încă un drum pierdut
pe drumurile mele.

o altă voce mi-a șoptit,
atunci, că eu le caut,
dragele de ele,
nu pentru drumurit,
nu de călătorit,
nici pentru liniștit
sufletele, nu.

le caut, zice, ca ultimul soldat
fanatic într-un război oprit demult;
nu mi s-a spus și n-am aflat
că oamenii cu drumurile
între timp s-au împăcat.

și merg și le omor
și le strivesc
pe marginea șoselei,
încă un drum ucis,
să mă opresc?

niciodată acolo unde aș sta
nu aș putea să spun ei bine, da,
cu siguranță aici e casa mea.

Cuvântător, agricultor, antreprenor, muncitor, visător, cititor, ascultător, departe călător. Îndrăgostit de popoarele din jurul Mării Negre și din Asia Centrală.