Turnurile

| | Ce scriu, Poezii

Mi-e dor de turnurile pe care nu le-am văzut niciodată,
cele ridicate în mine cu greu piatră peste piatră
în corpul acesta de cal care își rumegă oștirile ca pe iarbă.

Când îi este dor, calul aburcă în două picioare încercând gustul verticalității.
El nu își poartă povara pe greabăn, ci în stomac.
Oștenii nu în șa îi poartă, ci în piept.
De fiecare dată când fornăie sălbatic îi mai iese câte unul prin nas,
scuturându-și armura de praf.

Azi dimineață am lăsat vreo cinci în stația de metrou Aurel Vlaicu.
Își ascuțeau nepăsători săbiile pe peron, fără să ridice privirea spre oameni.
În așteptarea marelui han le ascuțeau, pentru că va veni, o, da, va veni ziua!
Ziua goanei aprige, a ochilor turbați și a strigătelor barbare:
– Ascultați, voi, popoare! Din puterea eternului cer albastru venim pentru dreaptă stăpânire!

Greu au fost ridicate turnurile în cal.
Încă e liniște aici, în stomacul ce își rumegă timpul ca pe o hoardă.

Textul face parte din volumul: Regăsire

Cuvântător, agricultor, antreprenor, muncitor, visător, cititor, ascultător, departe călător. Îndrăgostit de popoarele din jurul Mării Negre și din Asia Centrală.