Toma

| | Ce scriu, Poezii

nu mai există, domnule, zâmbet în lumină,
soarele nu mai mângâie carne,
nu mai arde timp,
în soare țărâna e rece în plină vară
de parcă nimic nu se va mai schimba –
unii confundă neschimbarea cu liniște
dar nu e vreo liniște aici,
nu,
e doar nepăsare,
nemișcare,
nimic
absența a tot
am rămas, domnule, doar cu ce a fost
pentru că nimic nu va mai fi, înțelegi?
gândul meu simte asta
și îmi spune să nu sper că nu am la ce,
dacă vrei dovadă, Tomo,
privește lumina soarelui –
așa îmi zice gândul meu –
uite-o ce rece e,
te-ai fi gândit vreodată
ca te vei uita în lumină
fără să îți vină să îi zâmbești?

ești gol azi, Tomo,
iar soarele mai știrb de niște raze.

Textul face parte din volumul: EU, PĂMÂNT BOLNAV

Cuvântător, agricultor, antreprenor, muncitor, visător, cititor, ascultător, departe călător. Îndrăgostit de popoarele din jurul Mării Negre și din Asia Centrală.