Tihnă

| | Ce scriu, Poezii

Demult, tare demult,
Cel ce cântă dimineață avea pick-up și o sumedenie de plăci
cu Maria Lătărețu, cu Bob Dylan, simfonia a 7-a a lui Bruckner,
în fine,
le asculta așezat în fotoliu cu ochii pe geam
zicând înainte – acum am să stau și am să ascult
fără să fac nimic altceva,
am să stau,
își zicea și stătea și asculta.

Demult, tare demult,
Cel ce cântă dimineață primea oameni în vizită,
nici mulți nici puțini,
fie că îi erau rude, fie că îi erau prieteni,
se întâlneau ca să își vorbească
de multe ori vorbe, alteori idei,
ce mai face Tușica?
ce mai e pe la voi pe acasă?
tu crezi în liberul arbitru?

Deunăzi, am auzit iar întrebarea asta.
Da, cred, i-am răspuns.
Și eu, mi-a zis.

După aia, pe drum spre casă mi-a părut rău
că ori am schimbat subiectul
ori am continuat să vorbim despre altceva,
naiba știe,
mi-a părut rău nu am discutat mai mult despre liberul arbitru,
ar fi fost atât de frumos, ca atunci când aveam plăci cu Bob Dylan
și primeam oameni în vizită,
aveam și tacâmuri și farfurii curate,
sifoane și profiterol
și mai aveam ceva –
aveam timp și cunoșteam cuvântul îndelete
așa cum îl cunoșteam și pe tihnă,
nu liniște, mă, tihnă!
tu înțelegi?
înțelegi că despre liberul arbitru discuția nu are nevoie de liniște,
ci de tihnă?

Oi mai găsi-o vreodată?
Va veni și ea oare într-un vis așa cum a venit spiritul Kahente
să îmi zică gata, Șerbane, eu sunt Tihna,
de azi va fi iarăși totul ca înainte
demult, tare demult.

Între timp, Bob Dylan a luat premiul Nobel
iar eu am uitat cum e să vorbești tihnit despre liberul arbitru.

Textul face parte din volumul: Întoarcerea copilului mohawk

Cuvântător, agricultor, antreprenor, muncitor, visător, cititor, ascultător, departe călător. Îndrăgostit de popoarele din jurul Mării Negre și din Asia Centrală.