Taicul

| | Ce scriu, Poezii

Amețesc, taicule, așa îmi spunea
rezemat de gardul de sârmă din stația
troleibuzului 66 și mă întreba de ce
îl ridic, că el vrea să stea în noroi.

Nu, îi răspundeam categoric, nu!
Nu e voie să stai în noroi
pentru că la șaptezeci de ani
trebuie să mai rabzi încă puțină iarbă
pe sub tălpi și să îi sprijini pe alții.

Stai drept și respiră aerul rarefiat și tare
al înălțimii omului care se stinge vertical.

De aceeași părere era și tânărul cu vestă portocalie
care s-a aplecat și l-a întrebat cu voce nespus de puternică
„ce faci, tataie!?”

Mult după aceea am aflat că vocea lui era un truc medical:
trebuie să strigi la pacient ca să îl împiedici să intre în șoc,
„să rămână conștient”.

Era târziu și în stația de troleibuz stăteau trei oameni:
unul se prăbușea, altul striga la el și al treilea se întreba
ce e conștiința.

Textul face parte din volumul: MAHALA

Dragos Serban

Cuvântător, agricultor, antreprenor, muncitor, visător, cititor, ascultător, departe călător.