Stejarii tineri nu se tem de trăznet

| | Ce scriu, Proza, Top

Ar fi trebuit să o iubesc. Ea m-a iubit, asta cu siguranță, măcar din instinct și m-a iubit.

once-upon-a-time-in-anatolia

Screen capture din filmul: Once upon a time in Anatolia

Încerc să îmi amintesc un moment în care la rândul meu să fi simțit același lucru. Nu pot. Anii îndepărtați îmi vin în minte nedeslușit, este o pâclă peste ei din care nu pot să izolez decât imagini, stări, însă niciuna asociată cu iubirea. Respect, teamă, nevoie, acestea da, însă nu afecțiune.

Alunecând apoi spre prezent, îmi amintesc limpede momentul în care ele s-au transformat în dezamăgire, apoi într-o ură seacă, un foc mocnit care a dus la îndepărtare și tăcere. Da, îmi amintesc cum tăcerea s-a așternut între noi și cum nimic nu a putut să o alunge nici până azi. Ura în schimb am alungat-o eu din mine, în locul ei a rămas doar un sentiment de milă, amestecat cu un strop de repulsie.

De ce, de ce nu am putut să o iubesc? Să se fi schimbat ea la un moment dat și dragostea ei față de mine, dragoste a cărei existență o accept, să fi căpătat o formă care în loc să mă apropie m-a sufocat și m-a făcut să fug dinspre sufletul ei către orice altceva, bunăoară spre furtuni?

În păduri am aflat că stejarul de abia ieșit din ghindă crește plăpând dacă miezul său nu își înfige rădăcina departe de trunchiul din care s-a desprins. Ce mare și drept a crescut însă cel ajuns în poiană, bătut de soare și vânturi. S-a înălțat repede și singur, în singurătatea lui stă demnitatea de a fi stejar. Pe când celui rămas în umbră doar o minune îi mai poate oferi soarele și înălțarea. O minune venită din cer și din furtună, un trăznet care să spintece trunchiul stejarului bătrân de deasupra, care îl umbrește grijuliu. Din prăbușirea lui, plăpândul rămas liber poate se va înălța.

Eu trebuia să fiu stejar și am rămas mult timp închis în tulpina unei trestii. Cum să iubești, când tu simți că nu ești tu? Cum să iubești închis și acoperit de frunze? Cum să nu aștepți focul și cum să nu te preocupe moartea când doar ea ți-a rămas singura promisiune că îți vei putea îndeplini destinul – a îmbătrâni stejar?

Poate că asta am simțit și poate că asta simte orice copac plăpând din întunericul pădurii. Uite, ca să fiu sigur, am să îi pun urechea pe trunchi unuia și am să îl întreb șoptit: tu ce simți, dragă, nu-i așa că ești ca mine? Nu-i așa că și ție îți fierbe un pic seva când auzi bubuitul tunetului?

continuare aici – Stejarii tineri nu se tem de trăznet (2)

Fragment din romanul: Negustorul de mătăsuri

Cuvântător, agricultor, antreprenor, muncitor, visător, cititor, ascultător, departe călător. Îndrăgostit de popoarele din jurul Mării Negre și din Asia Centrală.