Starea omului

| | Ce scriu, Poezii

Vine o zi când mercenarul se oprește cu ochii ațintiți în pământ
de parcă atunci s-ar fi trezit,
de parcă totul ar fi fost un vis
în care el, Timur, își legăna copilul pe genunchi
iar acum se uită treaz și uimit la automatul cu curea lată de piele
pe care îl ține în brațe ca pe un făt.

Tu îți dai seama că nu ai nimic?
se întreabă el.
Îți dai seama că nici măcar rost nu este?
și tace.

În clipa aceea, Timur își neagă starea de a fi mercenar
și își dorește să fie ou
în miraculosul răstimp dintre negare și devenire.

Căci dacă nu soldat, ce ar mai putea fi altceva?
Nu știe.
Așa că se face mic,
se închide rotunjor într-însul și prinde coajă.

În viroaga unde Timur își făcuse adăpost,
ședeau cuminți acum un ou și un automat de calibru 7,62
care mirosea nu știu cum a lapte.
De pe cornișă, un preot rus cobora în vale blagoslovind cu un mănunchi de busuioc:
Ouă ați vrut să fiți, ouă să dea Dumnezeu să vă faceți.

Textul face parte din volumul: Despre iepuri și alte sentimente

Cuvântător, agricultor, antreprenor, muncitor, visător, cititor, ascultător, departe călător. Îndrăgostit de popoarele din jurul Mării Negre și din Asia Centrală.