Soție de apolinic

| | Ce scriu, Poezii

se ridică din tine o pădure,
o fi de la ploile astea din ultima vreme
graba cu care te cuprinde hățișul
din care mai răzbate rar câte o poiană însorită
ca o răsuflare stinsă,
sufocată de iederă și lăstari;

ești încâlcită și dezordonată
așa cu tâmplele străpunse de aliorul proaspăt răsărit,
cu fruntea învelită în coarde de viță
și cu cârceii prinși de nodul gâtului ca două mâini,

ești verde, repezită și instinctivă
iar din mine doar faunul te mai poate stăpâni,
doar el te poate linge ca pe un stâlp de sare
ah, ce păcat,
va trebui să îi cer iertare și să îl dezleg,
mai deunăzi îi tăiasem copitele
și cred că m-a ținut minte.

Faun! ieși!

poftim, aleargă,
behăie turbat în pădurea de sex feminin
pe care ți-o ofer ca ofrandă,
au să îți crească iarăși copite
și ai să dansezi la umbra ei
în vreme ce îi răscolești frunzișul ca pe vintre,
poftim, aleargă,
pe Apollo trebuie să îl echilibrăm cu Dionis pentru a fi întregi.

Iubito.

se ridică din tine o pădure dar nu-i nimic,
încâlcito și dezordonato cu tâmplele străpunse de alior,
faunul din mine te va consuma ca pe un instinct,
ca pe o stare pe care nu am cum să o înțeleg ci doar să o dansez,
am să te cânt așa cum ești uitându-l scurtă vreme pe Apollo,
cu ordinea și rațiunea lui,
azi numai Dionis,
vom fi întregi.

Textul face parte din volumul: EU, PĂMÂNT BOLNAV

Cuvântător, agricultor, antreprenor, muncitor, visător, cititor, ascultător, departe călător. Îndrăgostit de popoarele din jurul Mării Negre și din Asia Centrală.