Secluziune

| | Ce scriu, Poezii

Sunt timpuri pe care le uit,
le uit, le uit,
sunt secvențe pe care le interzic
în lumea mea –
un turn inguș fără ferestre și uși
în care intru numai pe deasupra scufundându-mă
sau pe dedesubt săpându-mă.

Cu trecutul e simplu,
gândesc în vreme ce mai așez o piatră peste alta,
pe ăla îl uit și gata,
dar cum să uit viitorul,
cum să cred că nu va veni
când eu știu că va veni,
cum să renunț la cunoaștere
când a ști este temelia pe care mi-am sprijinit zidurile
și cu fiecare adevăr mai abitir mi-am astupat ceea ce, cândva,
fuseseră ferestre și uși?

Azi caut lumina mai degrabă în mine,
o văd galbenă ca dintr-o lumânare
atunci când reușesc cu măselele încleștate
să gândesc altfel decât prin cuvinte.

Un șir haotic de proiecții pe care încerc să le ordonez
fără unu și doi, fără atunci și acum, fără e așa de aceea.

Greșelnic exercițiu de păcălit mintea zidarului
care ajunge să vadă bolta în unghiul ascuțit
din care viitorul există numai și numai sub formă de prezent.

De ce Manole nu s-a dat el însuși pietrelor?

Textul face parte din volumul: EU, PĂMÂNT BOLNAV

Cuvântător, agricultor, antreprenor, muncitor, visător, cititor, ascultător, departe călător. Îndrăgostit de popoarele din jurul Mării Negre și din Asia Centrală.