Scurt tratat de club și de bodegă

| | Opinii

Nu am înțeles cluburile. O singură dată am fost într-unul, și atunci pentru că cineva dădea de băut. În rest, mi-au plăcut bodegile, de peferat cele ieftine, sincere, în care am putut să fiu eu însumi.

Și de fapt la asta cred că se mărginește totul: la a fi tu.

La braseria Măgura, de pildă, serveam bere și rom la suta de grame, singur la masă și ascultând cu interes la cei din jur. În club nu reușeam să îl înțeleg nici măcar pe cel din fața mea, trebuind de fiecare dată să îmi aplec capul cu urechea spre gura lui și gura mea înspre umărul său, ca într-un sărut inițiatic. De ce s-ar întâlni oamenii dacă nu pot vorbi între ei decât strigând? La fel de bine ar putea să facă asta și într-un loc mai aerisit, fiecare pe vârful lui de deal.

Apoi, hainele.

La braseria Măgura, iarna, caloriferele erau un pic dezmorțite astfel încât de băut beai cu paltonul pe tine, ceea ce era în regulă pentru că pe dinăuntru voiai să te încălzești, nu pe dinafară. În plus, cu haina pe tine păreai să spui „eu nu am venit aici să rămân”. Beau, îmi așez sufletul mai comod uite aici în pieptul ăsta și după aia mă întorc pe drumul meu.

Paltonul meu, ca și celelalte paltoane de la mesele din jur, era vechi, tocit de la prea multe spălări și înnobilat cu un luciu discret pe partea de jos a mînecilor. Nichita ar fi spus că era așa de curat că îi scotea și mai în evidență sărăcia. De fapt chiar a spus asta, într-un dialog cu Aurelian.

Am avut un coleg care purta un palton asemănător și cu care mai glumeam zicând că la cârciumă, ca și la biserică, trebuie să mergi primenit și cu cămașă albă. Niciodată nu am mers cu cămașă albă, dar ideea era cea a respectului față de cei din jur. Nu atât prin haine, cât prin deschiderea inimii întru primirea acelui metafizic al bodegii care se cheamă empatie, aceasta fiind templul unde prin votcă se descarcă în atmosferă toate durerile și bucuriile sufletelor de acolo. Iar tu trebuie să le primești cuminte și sfios ca pe împărtășanie.

De asta trebuie să fii tu însuți, pentru a primi și pentru a da un strop din prețiosul abur numit conștiință de sine. Desigur, până la punctul în care ajungi să îți împarți cu dărnicie toată conștiința și atunci cazi cu scaun cu tot, așa cum a căzut odată unul care băuse la masă cu Colonelul. Eu nu îmi amintesc să fi căzut vreodată în cârciumă, mă abțineam până afară.

Ori în club, paradigma asta a sufletelor oferite nu e posibilă. Pentru că hainele din club am văzut că sunt croite pentru a fi purtate doar în club, omul le dezbracă acasă și îmbracă altele în loc. Într-un fel, omul nu este el, este altul, este altceva. Adică ce a fost aceea, o evadare? Au fost purtate pentru sine, pentru club sau pentru ceilalți? Nu știu, că nu am întrebat pe nimeni. Ce știu e că la bodegă fiecare aveam hainele noastre, pe care nu le dezbrăcam decât după ce se rupeau.

Poate că în club te duci să fii altfel, ca la un bal mascat. Acolo poți să porți fustă foarte scurtă dacă în restul timpului porți pantaloni, sau o vestă mulată de piele dacă în rest porți helancă. Te simți liber, da, poate că de aia. Poate că despre asta e vorba în club, despre libertate. La braseria Măgura era însă vorba despre singurătate și despre suflete.

De șase ani nu mai beau și singurul lucru de care îmi e dor este bodega, nu băutura. Am mai intrat de câteva ori pentru câte o cafea, dar a fost ca o revedere a unor amanți care se iubesc la fel de mult și totuși niciunul nu are curajul să spună „să știi că te-ai schimbat”.

În rest, braseria Măgura s-a închis demult, nu știu dacă din cauză că nu am mai băut eu acolo. În locul ei este un Mega Image.

Fragment din romanul: Negustorul de mătăsuri

Cuvântător, agricultor, antreprenor, muncitor, visător, cititor, ascultător, departe călător. Îndrăgostit de popoarele din jurul Mării Negre și din Asia Centrală.