Șarpele de mătase

| | Ce scriu, Poezii

îmi iese un șarpe din frunte
unduitor precum eșarfa de mătase
a timpului furat oamenilor în trecut,
semn că azi e prea mult,
mult prea mult timp în minele
încărcat cu ce a fost odată,
încărcat ca sacoșa cu varză
în acea sîmbătă dimineață în Obor,
o sacoșă cu toarte lucioase
care îmi zdrobeau degetele
strânse puternic în pumn
și eu căram, strângeam din pumni
și tot căram varza peste care
așezasem trei legături de mărar
și deasupra un ou de prepeliță,
cu grijă să nu se spargă.

atunci îmi spuneam că nu carne
ci piatră port peste oasele
mîinii și nu varză ci praf,
praf de stele duc mai departe
și așa îmi păcăleam conștiința
făurind o altă realitate
a pietrelor și stelelor
mai presus de varză și sacoșă.

acum mi-aș spune că nu șarpe,
că nu timp și nu oameni,
dar nu pot.

pesemne că am obosit și e vremea să plec
mai departe, cu varză și șarpe cu tot.

Textul face parte din volumul: MAHALA

Cuvântător, agricultor, antreprenor, muncitor, visător, cititor, ascultător, departe călător. Îndrăgostit de popoarele din jurul Mării Negre și din Asia Centrală.