Să simt

| | Ce scriu, Proza

Am înțeles într-un târziu că eu sunt aici ca să simt, să simt tot ce e de simțit și să mă încredințez la urmă că adevărul este unul singur.

După aceea am să plec, iar dacă mă voi întoarce am să spun cu voce tare: E pace, domnule, în univers.

Dar tu de unde știi, au să mă întrebe.

Eu o să îmi aprind o țigară și am să le zic repezit: Păi nu de acolo vin?

.

Dar nu așa se încheie un text început seara și care ar fi continuat cu o dezvoltare suprarealistă a paralelei dintre iepuri și sentimente. Se face că în vreme ce scrii afli că doi copii … avalanșă … retezat.

Și în momentul ăla cuvintele se amestecă și nimic nu mai are vreun sens.

Dacă ar fi fost o pictură, acum pagina asta era mânjită cu vopsea în vreme ce autorul ar fi înjurat năpraznic, așa cum niciun om ci numai pământul l-a auzit. Dar nu este pictură, este un text parte a unui volum neterminat și care așa va rămâne, ciung de vreo concluzie. Iar autorul înjură singur în birou și simte impulsul să își apuce de pe perete sabia căzăcească, să se arunce furios cu ea în mână în fața destinului, dar cum? În cine să izbești?

Nu, nu este pace în univers. Iar când pace nu e, nici rugăciunile nu au unde se îndrepta.

Oamenii sunt condamnați să simtă greu. Iar sentimentele lor nu sunt iepuri, sunt pietre. Iepurii nu există. Gata.

(volumul Despre iepuri și alte sentimente se încheie aici.)

Textul face parte din volumul: Despre iepuri și alte sentimente

Cuvântător, agricultor, antreprenor, muncitor, visător, cititor, ascultător, departe călător. Îndrăgostit de popoarele din jurul Mării Negre și din Asia Centrală.