Revelaţii în taxi

| | Opinii

După o lungă perioadă cu supărări, preocupări și oboseală, ieri și azi am zâmbit și mi-am adus aminte de ce îmi place în România și de ce iubesc țara asta. Ieri am plecat dimineață în cămașă, zâmbind precum Nică la soare, fără să știu că o întâlnire de câteva ore se va transforma într-una de o zi și voi fi nevoit să mă întorc seara acasă. Ieșind din sediu mi-am dat seama că nu mai am la ce soare zâmbi și că e ușor friguț la 5 grade, așa că am luat un taxi.

Șoferul, prima revelație. Lucrase 30 de ani la Muntenia și am purtat o discuție ca între colegi despre piața uleiului și despre producția de floarea soarelui. Câteva momente am avut senzația că, de fapt, încă mă aflam la birou. Omul era tobă de informații și aș fi fost norocos să lucrez cu cineva ca el. Surpriza a venit când mi-a mărturisit că este și cultivator de legume. Are contract cu serele din Berceni pentru producerea de răsaduri și are aproape 2.000 de metri de solar la Vidra. Nu are încredere în supermarketuri – plătesc târziu și trebuie să ai marfa calibrată. Preferă să vândă în piețe, are relații vechi la Brașov și are băieți care îi vând marfa cu 30 de lei pe zi.

Cuvântător, agricultor, antreprenor, muncitor, visător, cititor, ascultător, departe călător. Îndrăgostit de popoarele din jurul Mării Negre și din Asia Centrală.