Primele gânduri despre marșul București Constanța

| | Opinii

Mai e o lună până când voi ieși pe poartă cu un ghiozdan în spate. Nu am nevoie de rucsac, voi avea la mine strictul necesar. Va fi cald și prefer să merg mai mult și mai repede cărând mai puțin. Pentru că despre asta va fi vorba: să merg, să merg, să merg. Să nu mă gândesc la nimic decât la următorul pas, și apoi la următorul.

drum-pe-jos-bucuresti-constanta

Nu voi avea niciun traseu planificat, voi merge pur și simplu spre răsărit. Pe șosele, pe câmpuri, prin păduri. Mi-am așezat pe hartă câteva puncte, ca reper, doar ca să îmi dau seama de distanțe. Știu că nu le voi respecta. Știu că voi lua decizii în funcție de ce văd în față, acelea sunt cele mai frumoase decizii, când spui o să ocolesc prin dreapta localitatea asta sau o să țin drept șoseaua până când voi face stânga prin pădure.

Cu o lună înainte, nu mi-e teamă de drum, nici de mers, ci de stat. Dacă aș putea să merg întruna fără să dorm, fără să mă opresc, ce simplu ar fi. Dar va trebui să mă opresc și să stau. Ce o să fac atunci? La ce o să mă gândesc? Asta este principala necunoscută a drumului, nu drumul în sine. Este o parte a drumului ingrată, care nici măcar nu ar trebui să facă parte din călătorie. Eu plec să merg, nu să stau. Eu plec să mă gândesc doar la pași, nu la altceva. Și uite că va trebui să și stau, să și gândesc.

Prima astfel de oprire va fi în pădurea Zoicaru sau pe lângă.

Cuvântător, agricultor, antreprenor, muncitor, visător, cititor, ascultător, departe călător. Îndrăgostit de popoarele din jurul Mării Negre și din Asia Centrală.