Pan

| | Ce scriu, Proza

cedru-liban

Aș fi putut să te iubesc, mă! Te-aș fi luat în cârcă și aș fi fugit așa cu tine bocănind din copitele mele de satir.

Până în munții Libanului aș fi fugit și acolo te-aș fi așternut la umbra unui cedru și aș fi stat lângă tine un an să te văd întinsă goală peste pietre.

După un an, te-aș fi luat cu grijă după umeri, pe tine, cea care te transformasei între timp în stâncă, asta aveam să aflu apoi. Și-aș fi încercat să fug din nou cu tine și n-aș mai fi putut. Uimit, mi-aș fi privit copita schimbată-n rădăcină, pe mine cedru înverzit deasupra ta.

Și aș fi plâns și ar fi plâns cu noi poeții durerea elinului satir și a nimfei lui pe care o trecuse marea.

Aș fi putut sa fug cu tine, atunci. Azi e mai gol Libanul cu un cedru și cu o stâncă.

Cuvântător, agricultor, antreprenor, muncitor, visător, cititor, ascultător, departe călător. Îndrăgostit de popoarele din jurul Mării Negre și din Asia Centrală.