Öl! Öldür! – Cartea lui Azazel (1)

| | Ce scriu, Proza

„Öl! Öldür!” este introducerea unei proze la care lucrez şi care se cheamă „Cartea lui Azazel”.

caravaggio-sfantul-ieronim

„Şi aruncatu-s-a cu capul înainte în râul de foc ce îi izvorâse din gură, mai înainte”,
îmi scrise aseară pe un şerveţel cu margini dantelate Azazel, ierihonitul.

Îmi scrise scurt, cam cât o prorocire făcută pe-nserat, înainte de culcare.

„Şi râul s-a vărsat în mare şi marea înroşitu-s-a de focul lui”,
îmi apărură cuvintele pe un alt capăt de şerveţel,
literă cu literă, cu cerneală neagră.

Şi mai departe:

„Şi nemaiştiindu-se om, a dat viaţă valurilor, care au cuprins toată marea
şi le strigau celor din corăbii: Öl! Öldür!
Apoi a însufleţit ienupărul care a început să le vorbească pelerinilor,
zicându-le: Öl! Öldür!
Şi ei s-au speriat şi au fugit, întrebându-se ce este aceasta.
Iar el ştia că nimic din ce făcuse nu făcuse din puterea sa şi nici din voia sa.”

Am mototolit şerveţelul şi l-am aruncat, aşa dantelat şi pătat de ciocolată cum era. Am deschis geamul şi i-am strigat: „Stăpână-tu ştie ce faci tu la ora asta? Ştie că în loc de şoapte te-ai apucat să scrii şi să îmi laşi mesaje pe birou?”

Afară, în noapte, câţiva câini lătrau departe, în curţi. Mirosea a mirişte arsă şi ploua şi de la geamul meu vedeam o ploaie neagră ca de smoală. Nici luna nu ieşise pe cer şi din tot ce citisem pe şerveţel nu mai ştiam decât două cuvinte în turceşte: Öl! Öldür! Mori! Ucide!

În noaptea aceea, am visat un înger. Mi-a spus să îmi amintesc, mi-am amintit. Mi-a spus să scriu şi am scris.

Aşa a început, în dimineaţa următoare, cartea lui Azazel, pe care am fost învrednicit să o termin treizeci de ani mai târziu.

(imagine: Caravaggio – Sfântul Ieronim)

Continuare – Capitolul 1 – Istoria neamului lui Eronel, cel făcut din steaua Maktuh

Cuvântător, agricultor, antreprenor, muncitor, visător, cititor, ascultător, departe călător. Îndrăgostit de popoarele din jurul Mării Negre și din Asia Centrală.