Odă omului

| | Ce scriu, Poezii

Omul să se învețe întâi și întâi pe sine.
Să se înțeleagă, să se pipăie pentru a se încredința că există.
Să își privească vârful nasului, degetele picioarelor,
să își fluture palmele în fața ochilor.
Să se minuneze că din infinitatea universului
el tocmai aici se află,
în această formă neregulată,
aparent simetrică,
pe care o poate mișca și stăpâni
după bunul plac.

Omul să se învețe întâi și întâi pe sine,
să își afle capătul
(uite, aici se termină unghia mea),
să își afle deopotrivă necapătul
încercând cu degetul liniștea din spatele pleoapei
de unde răsar vise
fiecare din ele o linguriță din dulceața haosului,
de unde răsar idei
fiecare din ele scânteia unei ordini,
omul să se învețe și să înțeleagă că el e toate acestea
și abia apoi să deslușească taina altor oameni,
a păsărilor și a cailor, a ierbii și a pietrelor.

Să se minuneze că toate există în acele forme,
să se cutremure aflând că din miliardele de ani
și din infinitatea universului
ele tocmai acum și tocmai lângă el
s-au găsit să existe.

Textul face parte din volumul: Regăsire

Cuvântător, agricultor, antreprenor, muncitor, visător, cititor, ascultător, departe călător. Îndrăgostit de popoarele din jurul Mării Negre și din Asia Centrală.