Ochii lui Azazel

| | Ce scriu, Poezii

într-o zi n-am să mai aud decât tobele,
tu ai să îmi vorbești și eu n-am să înțeleg –
tu ai să îmi spui oprește-te și eu am să aud doar tobele
cu fiecare răsunet alungând îngerii din mine,
am să tremur când îngerii se vor înălța din carnea mea
și am să mă înfior aflând ce rămâne în urma lor

într-o zi am să te privesc cu ochii sclipind de întuneric
și n-am să mai gândesc n-am să mai simt n-am să mai fiu întreg
ci numai miez și nepăsare și ce dacă
săgeata mea cu vârful înmuiat în venin de viperă
aripile mele negre atârnând leneșe pe lângă corp
pașii mei neauziți în urma ta
pezența mea deasupra ta ca o anxietate
o umbră pe care nu știi de unde să o iei și de unde o cunoști
nu, nu mă poți atinge,
eu sunt doar miez doar nepăsare și ce dacă
într-o zi am să ucid răsuflări
stând pe vine deasupra lor
cu mâinile scotocind în timpul tău
a sufocare și a cădere în gol

într-o zi îți vei aminti și mă vei avea într-un coșmar
înainte să o vezi pe Atropos cum îți taie firul a tot ce ai fost.

Textul face parte din volumul: PÂINE NEAGRĂ

Cuvântător, agricultor, antreprenor, muncitor, visător, cititor, ascultător, departe călător. Îndrăgostit de popoarele din jurul Mării Negre și din Asia Centrală.