Nu m-am temut, leoaico

| | Ce scriu, Poezii

Nu m-am temut de urși, de lupi și de jivine,
nu m-am temut de drumuri, răspântii și destine,
eu i-am învins pe cei care strigau în mine
să îmi fie frică de ce o să fie mâine,
de drumuri lungi și de incertitudine.

Nu m-am temut că n-am să-mi iau o pâine
cât timp mai sunt urzici crescute prin ruine,
cât timp mai sunt lăcuste și albine
și bălțile și marea mai sunt cu apă pline,
nu m-am temut și am știut pământul că mă ține.

Nu mi-a fost frică de păduri, de munți, de țări străine;
pe unde am mers a fost mereu un om să mă întâmpine
și să îmi zică poftim, mănâncă, pelerine,
bea, călătorule, ține un colț de pâine
și stai aici să dormi în noaptea asta până mâine.

Oriunde am mers, să știi că te-am purtat în mine,
așa mi-ai spus și tu, că m-ai purtat în tine.
Nu m-am temut că te-am pierdut, viața îți aparține
dar port un strop din ea în mine și mi-e bine.
Și-am să te port în viața asta și-n viața care vine.

Cuvântător, agricultor, antreprenor, muncitor, visător, cititor, ascultător, departe călător. Îndrăgostit de popoarele din jurul Mării Negre și din Asia Centrală.