Nigredo

| | Ce scriu, Poezii

Sunt cel care săgetat se întinde pe grumazul calului.
Sunt calul și, uneori, săgeata.
Sunt pâinea din care mă înghit
câte puțin, dimineața, mai întâi dinspre coadă.
Sunt demonul pe care l-am ucis într-o noapte,
atunci când m-am întins în mine ca într-un cal
cu gâtul foarte lung
să îmi pot înghiți cozile,
să îmi pot legăna capetele,
de fiecare dată când mă încolțesc lupii îmi mai crește câte unul.

Îngere, cine sunt?

De ce îmi aud gândurile ca pe un clopot,
de ce calul mă aude aidoma în mintea lui de cal
și demonul în mintea lui de demon?

Îngere, de ce ești făcut din lumină și eu din pământ,
de ce nu i-am cunoscut pe Filimon și Salomeea?

Mă înghit câte puțin ca pe o pâine
câte un cap,
câte o coadă,
câte un grumaz de cal,
mă întind azi să mor călare până mâine,
mâinele, mâinele, demonul, caii, cercul perfect.

Ajută-mă, i-am strigat.
Ajută-te, pământe, mi-a zis.

Textul face parte din volumul: PÂINE NEAGRĂ

Cuvântător, agricultor, antreprenor, muncitor, visător, cititor, ascultător, departe călător. Îndrăgostit de popoarele din jurul Mării Negre și din Asia Centrală.