Negustorul de mătăsuri – Secretele Marei (2)

| | Ce scriu, Proza

balthus-alice

Balthasar Klossowski de Rola - Alice

…continuare de aici

Nu mânca dimineața și mergea desculță pe gresie. Ea nu răcește niciodată, îmi spunea bolborosind din baie când o certam. Apoi ieșea și trecea grăbită pe lângă mine, punându-mi în treacăt palma pe obraz. Mirosea întodeauna a lăcrămioare și, ca un făcut, drumul spre casa ei trecea pe lângă o alee unde era veșnic primăvară.

Mara părea întotdeauna grăbită, mereu în întârziere. Doar atunci când se oprea ca o porumbiță cuibărită în brațele mele se liniștea iar eu încercam să țin timpul în loc. El trecea însă după alte reguli lumești, fără să țină cont de ale noastre.

Știam că minutele sunt numărate și ne uitam la ceas din când în când, să ne aducem aminte că lumea noastră face parte, totuși, dintr-o lume mai mare și că timpul care o guvernează pe aceea ne măsoară îmbrățișarea.

Într-o zi a plâns. Stătea întinsă cu gâtul sprijinit de umărul meu, în timp ce îmi luase mâna stângă și încerca să își acopere trupul cu ea. Voia mai mult decât o îmbrățișare și eu știam că vrea să fie a mea. Mai știam și că atunci a plâns din pricina timpului, deși ea îmi spusese că ce, nu ai mai văzut lacrimi de fericire?

Eu i-am sărutat ochii sărați și am încercat, din nou, să mă suflu pe fruntea ei, să mă scot din ceea ce sunt și să intru în ceea ce este ea.

Degeaba, mi-a zis, tu ești deja aici, apoi a făcut un semn larg pe corpul ei încercând să îmi explice că aceea e ființa ei și că eu sunt acolo. Lasă, să-ți fiu mai mult, i-am răspuns, apucându-i strâns încheieturile palmelor și apăsându-mi fruntea pe a ei.

Îi plăcea să o strâng așa; când își simțea mâinile țintuite deasupra capului zâmbea și închidea ochii. Deschidea buzele lasciv simțindu-se prizonieră și știind că nu poate să fugă și că în acele minute e a mea. Dar eu știam că în cele din urmă va fugi, se va elibera, iar eu îi voi da drumul să se ducă.

Da, am gândit că a plâns din cauza timpului, dar care timp? Acela care trecea nemilos peste întâlnirile noastre? Acela care curgea prelung între momentul despărțirii de ea și acela când aveam să o revăd? Sau poate plânsese timpul care ar fi putut fi? Un alt timp, nu cel al nostru de acum și nici cel al oamenilor din lumea de afară. Un alt timp în care să fim doar noi iar noi stăpânii lui.

Mara era o femeie puternică ce uneori simțea nevoia să fie protejată. I-am zis într-o altă zi că o voi lua de mână și o voi duce până la capătul lumii, bocănind din copitele mele de satir.

Au fost momente în viața noastră când știu că aș fi putut să fac asta. Să o iau și să fug. Mult timp le-am regretat și m-am judecat aspru pe mine cel de atunci.

Balthasar Klossowski

Balthasar (Balthus) Klossowski de Rola - fusta albă, 1937

După aceea, am înțeles că nu trebuie să judec și dacă am făcut-o să mă iert. Așa cum i-am iertat și pe alții și am învățat să accept.

Eram în Grecia când un călugăr mi-a spus că nu poți schimba trecutul, așa cum din viitor nu poți schimba momentul morții. Altcineva judecă, nu tu.

Da, nu puteam să fac alte alegeri. Trebuia să iau ceea ce este și să mă accept pe cel ce devenisem chiar și în preajma ei. Puteam să aleg, însă, să fiu fericit astăzi. De aceea cred eu că ea plâns atunci și mi-a spus că plânge de fericire. Făcuse aceeași alegere ca și mine, voia să fie fericită într-un prezent care nu ne spunea nimic despre viitor. Nu îl puteam intui, nu știam ce va fi mâine, sau poimâine, acestea erau noțiuni abstracte din timpul oamenilor, nu al nostru. Nouă ne rămâneau mereu secundele, mereu cele de acum.

Fragment din romanul: Negustorul de mătăsuri

Cuvântător, agricultor, antreprenor, muncitor, visător, cititor, ascultător, departe călător. Îndrăgostit de popoarele din jurul Mării Negre și din Asia Centrală.