Negustorul de mătăsuri, fragment #8

| | Ce scriu, Proza

negustorul-de-matasuri-8 Util îmi era doar valul care se spărgea pe stâncile din fața mea și care îmi spunea un singur lucru: nimic nu e definitiv. Nici viața ta de atunci, nici viața ta de acum. Fugi, zicea valul.

Griji? Le lăsasem în urmă. Ca să rămână acolo, nu am mai privit înapoi. Ce ar fi fost dacă, dar dacă aș fi făcut cutare. Întrebări inutile.

Nu te opri niciodată. Viața nu e făcută să stea. Când totul stă în loc, ești pierdut. Peștii mor, apa se împute, capătă miros greu de prea mult stătut apoi se mlăștinește și se întoarce ca și tine în pământ. Tu ești făcut să mergi.

Și am plecat. Un părinte spunea odată că trebuie să ai moartea alături, oriunde ai merge. Să îți aduci aminte că nu ești veșnic și că poate veni oricând. Să mergi și să zici întruna moarte. Moarte, moarte, moarte, moarte, moarte, moarte.

Încruntă-te și nu zâmbi deschis decât la stele. Iubește, oamenii, chiar dacă ți-au greșit. Iartă-i pe ei și iartă-te pe tine. Dacă vrei să le zâmbești și lor, zâmbește-le, dar să nu uiți că totul e deșertăciune.

Ai deschise o mie de cărări și de o mie de ori câte o mie la fiecare pas. Ce bogăție! Într-o singură secundă, o mie de gânduri. Să faci aia, și aia, și aia.

Valule, valule.

M-am ridicat și am plecat. Deși era prin ianuarie, vântul suflase zăpada și rămăsese doar nisipul înghețat, tare ca betonul.

foto: Brendan Monroe

Fragment din romanul: Negustorul de mătăsuri

Cuvântător, agricultor, antreprenor, muncitor, visător, cititor, ascultător, departe călător. Îndrăgostit de popoarele din jurul Mării Negre și din Asia Centrală.