Negustorul de mătăsuri, fragment #7

| | Ce scriu, Proza

marinar-gianni-strino

I-am urmărit cu privirea până au făcut stânga pe drumul pietruit. Le auzeam doar motoarele şi un nor de praf îmi arăta traseul lor. Erau chiar cei din grupul despre care citisem în revista de călătorii. Citisem atent şi spicuiri din întâmplările povestite de unul dintre membri, ce fuseseră reproduse în revistă. Aceleaşi platitudini, aceleaşi pasiuni de mucava şi banalităţi poleite cu sclipiciul aventurii.

Îi priveam cu dispreţ, aşa cum merită falsificatorii de idei. Pentru că, vezi, aventura, cea în care te avânţi cu nerăbdare şi dorinţă adolescentină, porneşte de la o idee. Ea însăşi este o idee, un gând, un vis. Te lupţi zile întregi şi munceşti, uneori îţi pui viaţa în pericol şi pentru ce? Pentru gândul care îţi rămâne, pentru ideea că ai fost acolo, ai făcut cutare şi ai trăit.

Întâmplările povestite de cel din clubul aventurierilor în maşini scumpe erau croite pe acelaşi calapod. Mergem aici, facem poze, râdem, scoatem mâncare şi multă băutură, ne murdărim şi ne întoarcem acasă mulţumiţi şi plini de noroi.

Idei mărunte, oameni mici, întâmplări de vodevil.

Şi totuşi, nu voi putea uita că am fost ca ei. Am avut şi eu, din plin, parte de asemenea scene, am fost bufon la rândul meu. Uitându-mă spre norul de praf din urma lor, parcă mă vedeam pe mine apărând pe marginea şoselei, cu mult mai tânăr şi cu mult mai prost. Poate sunt sever, poate nu prost, cine sunt eu să judec şi mai ales să mă judec pe mine, cel de atunci. Cu siguranţă însă mai închistat în nimicuri, lipsit de perspectiva pe care ţi-o dă suferinţa petrecută ani de-a rândul.

Rememorând o parte din jurnalul acelor ani, am încercat să înţeleg nu cum, ci mai ales de ce. De ce am plecat? Până să ajung înapoi în oraş credeam că ştiu. Aveam convingerea că singurul motiv fusese ea, cu toate că şi părinţii avuseseră partea lor din vină. Aşadar, nu asta căutam să înţeleg.

Acum, însă, ipoteza că ea fusese doar un miraj pe care mi-l construisem viclean, fără ca măcar să ştiu, şi datorită căruia încercasem să fug de mine însumi, această ipoteză nu îmi dădea pace. Undeva, în trecut, începusem să mă privesc pe mine însumi cu acelaşi dispreţ cu care îi priveam acum pe cei din maşinile pierdute în zare, în stanga şoselei.

Când s-a întâmpla asta? Înainte sau după moartea ei? Schimbările se petrecuseră prea rapid ca să reuşesc să înţeleg acum, fără a reciti jurnalul de atunci. Chiar dacă mă oprisem din scris o perioadă, mai puţin de un an, revenisem asupra lor în timpul drumului spre Venezuela.

imagine: Gianni Strino

Fragment din romanul: Negustorul de mătăsuri

Cuvântător, agricultor, antreprenor, muncitor, visător, cititor, ascultător, departe călător. Îndrăgostit de popoarele din jurul Mării Negre și din Asia Centrală.