Meștere, piatra

| | Ce scriu, Poezii

aș fi putut să mă zidesc cu mâinile mele zdrelite,
în jurul inimii să îmi ridic arcade de jos în sus…
unde îmi este, meștere, piatra de boltă,
să îmi atârn de ea firul cu plumb greu?

am rămas cu o pereche de cizme de cauciuc
și cu bărbia tatălui meu,
ridicată în sus a resemnare.

am rămas la Fetești, în zi de târg,
cu skoda mea 100s încărcată cu varză,
(la iarnă mâncăm sarmale, mamaie)
aș fi putut să mă zidesc dar iată-mă aici,
în capătul șoselei spre nicăieri,
cu gulerul cojocului ridicat
înjurând de dumnezei coloana de mașini
dar mă descurc, oho, ne descurcăm noi cumva,
trebuie să ne descurcăm,
trebuie să punem murături
să coacem vinete
să povestim, să glumim,
să facem provizii să fie bine,
să avem planuri
(aici te-ai găsit să parchezi, fir-ar mă-ta a dracu)
să fim oameni, mă, să fim oameni,
să devenim, să ne ridicăm,
să dăm din coate și să claxonăm
pentru un loc mai bun,
lasă, tată, mă sacrific eu să îți fie ție bine,
eu mi-am trăit viața
(futu-ți grijania mă-tii, de ce nu semnalizezi?)
tu ține-te de treabă și am eu grijă de voi,
de tine și de mă-ta,
o să fie bine,
ai să vezi.

unde îmi este, meștere, piatra de boltă,
să îmi atârn de ea firul cu plumb greu?

Textul face parte din volumul: EU, PĂMÂNT BOLNAV

Cuvântător, agricultor, antreprenor, muncitor, visător, cititor, ascultător, departe călător. Îndrăgostit de popoarele din jurul Mării Negre și din Asia Centrală.