Marginea lumii

| | Ce scriu, Poezii

Dând din mâini ca din aripi mi-am privit curios marginea:
zece degete ca zece lujeri ieșind dintr-un lac tulbure ce părea fără fund.

Îți văd malul, îi zic lacului,
de ce îți văd capătul de dinainte și nu ți-l pot vedea pe cel de dinapoi,
de ce zece în capătul meu,
de ce nu unsprezece sau opt,
de ce îngerii m-au adus aici,
de ce nu iepe neîmblânzite scăpate din lume ca dintr-un grajd,
de ce zbor și nu alerg,
de ce lumea are margini și numai câteodată le aflu când zbor peste ele,
de ce dormi și nu curgi…

Ridică-te și umblă, închide ochii și zboară,
mi-a zis îngerul nechezând ca o iapă.

Cine ești, cine ești,
însemnato cu flori peste greabăn,
unde ți-ai uitat aripile,
de ce înoți când nu zbori
și mai spune-mi
de ce pe ceafa ta scrie om când eu știu că ești înger
și idee de cal și marginea lumii când dormi.

Textul face parte din volumul: PÂINE NEAGRĂ

Cuvântător, agricultor, antreprenor, muncitor, visător, cititor, ascultător, departe călător. Îndrăgostit de popoarele din jurul Mării Negre și din Asia Centrală.