Lupul și coloanele lumii

| | Ce scriu, Proza

Am dat cu nasul frunzele uscate la o parte și am îndrăznit să privesc afară.

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Mirosea altfel, un aer tare cum nu mai simțisem niciodată ce mă amețise deja. Am clipit din ochi repede deranjat de lumină și mi-am ridicat botul, încercând să înțeleg ce simt. Frunze, pământ reavăn, pe acestea le știam. Alături de ele, simțeam și mirosul pufului acela alb și rece pe care îl lingeam de pe blana mamei când intra zgribulită lângă mine și care îmi stingea setea câteodată. Și un miros nou, care mă făcea să mă ridic și îmi spunea hai, vino, mergi spre mine!

Pe pământ, chiar în fața mea, o mică pată colorată. De aici venea mirosul! Mi-am lipit nasul de ea și mi l-am fixat în memorie. Am gustat-o, se rupea ușor și era amară la molfăit. Am lăsat-o jos cu colțul gurii și apoi, mai departe, am văzut încă una. Și încă una! Mergeam spre fiecare amuzat, nu toate miroseau la fel și această căutare devenise un joc. Apoi, o întindere argintie și rece. Am lipăit cu nesaț, avea același gust ca puful alb de pe blana mamei, da parcă și mai bun pentru a opri setea.

M-am scuturat vesel, m-am așezat sprijinit pe labele din față și am început să privesc mai departe. Lumea era împărțită în coloane uriașe care deasupra se îngemănau, își uneau corpurile atingându-se aproape unul de altul. Dincolo de lume, sus, era albastrul pe care îl văzusem și în întinderea rece și fluidă din care lipăisem adineauri.

Am tras de câteva ori în piept cu nasul în sus să încerc să îmi dau seama dacă acolo se se termină lumea. Am înțeles că nu acolo se oprește totul, tot felul de mirosuri curioase veneau purtate printre coloanele acelea. Am ascultat atent, făcându-mi urechile ciulite și mișcându-le în toate direcțiile. Coloanele acelea ale lumii vâjâiau din când în când, iar de fiecare dată când asta se întâmpla adulmecam alte și alte mirosuri.

De sus, de undeva din coloanele unite, cădeau bobițe mici care mă făceau să tresar dacă mă atingeau și care aveau același gust bun ca al întinderii limpezi și reci. Am înțeles că de acolo venise și aceasta.

A venit mama! Am simțit-o de departe, apoi am auzit-o mișcându-se și am văzut-o grăbindu-se spre mine. M-a sărutat pe cap și i-am arătat și eu cât mă bucur că o văd, cu gura deschisă și mișcându-mi coada. I-a strigat și pe ceilalți. Unde or fi fost până acum? Câte unul au apărut și ei dintre coloane, salutându-mă. Am început să strigăm cu toții iar eu nu știam pe cine strigăm, că doar acum eram toți acolo.

Cu capul pe spate am început și eu să strig și mi-am dat seama că ne răspund, cu aelași glas, și coloanele din față, și coloanele îngemănate de deasupra, parcă și albastrul de dincolo de ele. Am înțeles că noi suntem peste tot, și în frunze, și în acele coloane, și în albastru, și în întinderile limpezi, și în pământul reavăn.

Ne chemam, de fapt, pe noi înșine și strigam că noi suntem vii și că noi suntem tot. Ne strigam ca toți să știe că suntem aici.

pui de lup, lupul
foto: Corbis

Cuvântător, agricultor, antreprenor, muncitor, visător, cititor, ascultător, departe călător. Îndrăgostit de popoarele din jurul Mării Negre și din Asia Centrală.