Lasă-mă pe mine să te plâng prima

| | Ce scriu, Proza

Mara a vrut să mor înaintea ei. De ce? „Pentru a te feri de durerea pe care ai simți-o la moartea mea”, mi-a spus. „Lasă-mă pe mine să simt asta, lasă-mă pe mine să te plâng prima”.

Mi-a spus de mai multe ori și mi-a și scris, ca pentru a întări această dorință mare cât o ursită.

Ce sacrificiu mare, mă gândesc. Atât de mare că însumează tot ce a fost vreodată între noi. O legătură despre care amândoi suntem încredințați că este mai presus de cea a vieții, că ea va continua și după moarte, altfel cum să îi dorești celuilalt întâietatea în a muri, dacă îl iubești?

Înseamnă credință că îl vei reîntâlni și mai înseamnă ceva: credință că te iubește la rândul lui atât de mult încât știe că sufletul tău se va prăbuși după moartea ei, se va prăbuși pentru că nu îi va putea concepe absența, inexistența, așa cum mintea omului nu poate să conceapă în imaginație o lume cu opt dimensiuni.

Când mi-a spus că vrea să mor înaintea ei, mi-a spus, de fapt: „știu că mă iubești la fel de mult pe cât eu te iubesc pe tine, știu că vei muri fericit știindu-mă că exist și mai știu că noi doi nu ne vom sfârși aici”. Vom continua atât cât va trebui, chiar dacă asta ne va lua o veșnicie, vom continua să încercăm și poate, într-un alt veac, vom lua decizia corectă.

Și aici am ajuns la decizii.

Da, Mara știa că sunt fericit că ea există. O fericire întinsă peste viața mea ca un fond care a acoperit totul în cele din urmă, o fericire peste care e greu să mai răsară și alte fericiri, poate de aici căutarea mea și întrebările mele.

Iar eu nu am înțeles decât târziu ce a vrut să spună. Am căutat mereu ceva ce era în mine, am pus întrebări la care nu mi-a răspuns nimeni, pentru că răspunsul era în mine.

Pe Marte există un munte atât de mare încât, dacă stai în vârful lui, nu îți dai seama că este de fapt un munte, o formă de relief, pentru că acoperă tot orizontul. Fericirea asta pe care o căutam era, de fapt, în mine! Și era atât de mare încât nu am putut să o văd la timp.

Și atunci, ce mai caut, ce mai aștept? Cine sunt? Un învins care așteaptă nașterea căprioarelor, i-am scris cândva.

Fragment din romanul: Negustorul de mătăsuri

Cuvântător, agricultor, antreprenor, muncitor, visător, cititor, ascultător, departe călător. Îndrăgostit de popoarele din jurul Mării Negre și din Asia Centrală.