Kazbegi

| | Ce scriu, Proza

Eu sunt Kazbegi, cel ridicat din pietre de către Stepantsminda (Sfântul Ștefan) în urmă cu mai bine de o mie de ani. Eu sunt Kazbegi, orașul care s-a înălțat deasupra curcubeului și norilor care plutesc sub zidurile mănăstirii Gergeti.

Kazbegi_Tsminda_Sameba

Kazbegi, mândria Caucazului, cel spre care se îndreaptă călugări pe cai puternici, cel necucerit de neamuri pentru că este dincolo de ele.

Cum să ajungi într-un oraș de dincolo de nori altfel decât cu sufletul curat, altfel decât voind să aduci ofrande? Frunze de ceai din văile Adjariei, struguri din marea cetate Tbilisi, miere sălbatică din Anatolia, smirnă din Damasc.

Aici miroase a culori și a toate acestea.

Aici miroase a nori și a drum lung și totul este verde în jurul meu.

La mănăstirea Gergeti nu bat clopote, bat norii. Bubuie uneori mai presus de glasurile călugărilor și atunci știi că la Kazbegi ajungi și altfel decât pe drumul oamenilor. Poți să îl visezi, poți să îl atingi cu vârful degetelor întinse către cer.

Eu sunt Kazbegi, cel către mai presus de tot ce este.

Cuvântător, agricultor, antreprenor, muncitor, visător, cititor, ascultător, departe călător. Îndrăgostit de popoarele din jurul Mării Negre și din Asia Centrală.