Kahente

| | Ce scriu, Poezii

Câteodată, războiul e strigătul surd,
cântecul nespuselor ce clocotesc sub buzele mute,
de atâta timp nespuse încât din ele înfloresc furii
și obrajii se subțiază acri,
fructe necoapte ale necântătorului
ce îl otrăvesc pe dinăuntru încet.

Ai zice că e liniște în muțenia lui
ca într-o moarte tihnită
și poate că așa ar fi dacă într-o dimineață
el nu ar cunoaște-o pe Kahente,
cea care merge înaintea timpului său,
poate că așa ar fi dacă ea nu i-ar pune mâna pe frunte
să îl nască a doua oară,
să îi dea o oglindă lungă cât râul Wanene
spunându-i uite, acesta ești tu,
uite cât te-a albit tăcerea,
vopsește-ți fața și du-te și strigă,
strigă tot ce nu ai strigat,
mergi în mijlocul preeriei și țipă
apoi ascultă liniștea,
abia aceea e pacea.

Textul face parte din volumul: Întoarcerea copilului mohawk

Cuvântător, agricultor, antreprenor, muncitor, visător, cititor, ascultător, departe călător. Îndrăgostit de popoarele din jurul Mării Negre și din Asia Centrală.