Proza

mai-presus-de-bine-si-rau

Visul pinguinului

Dragos Serban

-

Iată-te diform, un pinguin cu gâtul excesiv de lung, cățărat pe picioroange puternice. Te uiți în gheață ca într-o oglindă, încuviințezi și îți spui: am devenit.

claca-bucovina

Vremea lăcustelor

Dragos Serban

-

Cred că iubirea asta e singurul lucru care ne urmează în vremea lăcustelor. De-aș putea măcar să îmi amintesc…

muzeul-arheologie-constanta

Rostul banchizei

Dragos Serban

-

Într-un bloc aflat undeva la marginea Bucureștiului, într-un balcon, o fată își face o poză cu telefonul.

mai-presus-de-bine-si-rau

Mai presus de bine și rău

Dragos Serban

-

Și totuși, gândi Hrisostom, mai este ceva aici. Mai este ceva care poate fi simțit dar nu poate fi atins, precum vântul. De ce pleacă ei, cei puțini?

Însemnări de pe banchiză

Dragos Serban

-

Așa se desfășoară viața pe banchiză, netulburată. Probabil la fel ar fi continuat dacă, nu se știe cum, un călugăr nu ar fi ajuns aici să înțeleagă și să își pună întrebări.

Mongolian nomad boy sleeping

Binele altui pinguin

Dragos Serban

-

Un pinguin pierdut pe banchiză, căutându-și părinții. Se uită atent la fiecare, nu, acesta-i binele altui copil. Și merge mai departe. Obosește și strigă.

Să simt

Dragos Serban

-

Dacă ar fi fost o pictură, acum pagina asta era mânjită cu vopsea în vreme ce autorul ar fi înjurat năpraznic, așa cum niciun om ci numai pământul l-a auzit.

sinceritatea-vlastarilor-dragos-serban-oil-pastel

Sinceritatea vlăstarilor

Dragos Serban

-

Feriți-vă de oamenii nefericiți, le mărturisesc iepurii împăraților. Nu îi țineți în lanțuri prea strâns, gândurilor lor pot încolți sincere și în goana spre lumină vor naște credințe la umbra cărora se vor usca imperiile voastre.

58-raiul-din-bobul-de-orez

Raiul din bobul de orez

Dragos Serban

-

Îmi doresc să cunosc un chinez răbdător și minuțios, să mă învețe să desenez pe un bob de orez. După aia să sar în bobul acela cu voi de mână, să ne plimbăm și să vă explic.

Jean, Gustav și iepurele

Dragos Serban

-

Gustav suferea vădit, așezat pe scaunul fără spătar, iar Sibelius, ca pentru a-l alina, a așternut un ștergar alb peste masa grea de stejar.