Poezii

Nu scriu versuri din plăcere, nici din pasiune, ci pentru că ele sunt parte din mine.

piatra-pictata-dragos-serban-vorbe-neintelese

Pietre vechi

Dragos Serban

-

Pierdut între pietrele mele vechi cărora le desenez aripi.

cer-colentina-plumbuita

Deal

Dragos Serban

-

un singur om m-a văzut așa și mi-a spus că aș fi o insulă, eu am dat alene din coadă dispărând în mine ca un pește bătrân.

plaja

Plajă

Dragos Serban

-

copii pentru care realitatea e un caleidoscop reflectat în culori pastelate, bătrâni cu ochii închiși nemișcați trăindu-se pe dinăuntru consumând tot ce mai e de consumat printre amintiri și prezentul, mereu prezentul

edvard-munch-bustean-galben-1911

Suflet copac

Dragos Serban

-

l-am privit pe frunte îi scrisesem tu nu vei pleca niciodată de aici numaidecât am albit și nu am mai fost copil ci copac

Ulise

Dragos Serban

-

trebuie să rămân treaz în aerul ăsta umed sufocant ținându-mă strâns de ideea că dacă mă voi scufunda trebuie neapărat să duc cu mine ceea ce știu, să nu uit nimic, să îmi port toată lumea în piept și să o răsuflu dincolo, să se mai nască o dată.

per-ekstrom-dimineata-in stockholm

Dimineață

Dragos Serban

-

am descoperit că visele sunt duplicitare, în ele nu există matematică, uneori nici în oameni, nici măcar în dimineți

libatie norsa

Havamal 75

Dragos Serban

-

oamenii mor, la fel și rudele lor, între dânșii dar nu moare fapta celor cu onoare, slava celui luptător.

zborul

Palmele mele

Dragos Serban

-

În timp ce te ascult mă gândesc că demult, tare demult, ele erau aripi.

edvard-munch-muncitori-in-zapada-1913

Momente cu sufletul meu

Dragos Serban

-

Uite ce frumos rămâne în urma noastră, tată, și ce limpede în noi.

Noi

Dragos Serban

-

adevărul e că rămânem prizonieri lipsiți de timp dar cu ficatul în noi așa naivi, fără de cunoaștere; uneori, el e mai important decât inima, descompune amarul.

romana-fresca

Vedenie

Dragos Serban

-

sunt om între cer și pământ pentru om.

Ra

Dragos Serban

-

Ra și tot ce am fost vreodată au fugit mâncând pământul lăsându-mă vrabie mută în mijlocul stepei mele întinse.