Ce scriu

Prima poezie am scris-o în clasa a doua și este singura pe care o știu pe de rost. În clasa a cincea am început să scriu texte mai lungi, culminând cu o continuare a romanului Omul invizibil al lui H.G Wells, pentru că am fost dezamăgit că eroul principal moare. Scrisul a devenit însă un obicei abia prin liceu când pentru mine, tăcut și introvertit, reprezenta singurul mijloc de a-mi exprima anumite stări.

Astăzi scriu pentru că nu găsesc că aș avea altceva mai bun de făcut și pentru că mă fascinează cuvintele. Dacă l-aș alege pe cel mai frumos, aș spune că acela este „lu crai”, ceea ce în dialect salentin înseamnă „mâinele”. Asta pentru că „ieriul” nu mai contează decât ca istorie și pentru că ce este după mâine este doar vis. Lu crai este singura construcție cu adevărat palpabilă a prezentului iar expresia a trăi de azi pe mâine ascunde o nobilă înțelepciune, dincolo de sensul peiorativ pe care i l-au atribuit oamenii.

Negustorul de mătăsuri – capitolul 1 – Umbra trecutului

Dragos Serban

-

Capitolul 1. Umbra trecutului La început, fusese fascinat de sunetele ce răzbăteau aidoma parfumului printre teii de pe străzile pe care, cu mult timp în urmă, le străbătuse gândind la cifre şi teoreme. Nici măcar nu băgase de seamă în vremea aceea că, rând pe rând, pe lângă el treceau oameni, oameni adevăraţi, din carne […]