Ce scriu

Prima poezie am scris-o în clasa a doua și este singura pe care o știu pe de rost. În clasa a cincea am început să scriu texte mai lungi, culminând cu o continuare a romanului Omul invizibil al lui H.G Wells, pentru că am fost dezamăgit că eroul principal moare. Scrisul a devenit însă un obicei abia prin liceu când pentru mine, tăcut și introvertit, reprezenta singurul mijloc de a-mi exprima anumite stări.

Astăzi scriu pentru că nu găsesc că aș avea altceva mai bun de făcut și pentru că mă fascinează cuvintele. Dacă l-aș alege pe cel mai frumos, aș spune că acela este „lu crai”, ceea ce în dialect salentin înseamnă „mâinele”. Asta pentru că „ieriul” nu mai contează decât ca istorie și pentru că ce este după mâine este doar vis. Lu crai este singura construcție cu adevărat palpabilă a prezentului iar expresia a trăi de azi pe mâine ascunde o nobilă înțelepciune, dincolo de sensul peiorativ pe care i l-au atribuit oamenii.

thomas-wheeler-oldman

Negustorul de mătăsuri, fragment #6

Dragos Serban

-

Eram pus la cele mai umilitoare munci, la spălat latrinele, la frecat şi lustruit podelele. Acestea erau unele din cele mai fericite lucruri care mi se întâmplau, deoarece au existat altele mult mai grele care ar fi putut – acum realizez – să-mi afecteze grav sănătatea sau să îmi pună viaţa în pericol. De exemplu, […]

agârshearea

Dragos Serban

-

agârshearea, haru idheiloru uitarea e moartea ideilor

câteodată

Dragos Serban

-

câteodată sunt atât de ocupat că uit să mai fiu trist şi uit că trebuie să îmi fac timp şi pentru asta

Îi strigă bradului durerea

Dragos Serban

-

Şede cu mâna pe inimă, îngenuncheată la tulpina bradului. Stă şi îi urlă bradului pe nouă voci, cu opt cuvinte, Îşi frânge palmele vinete cu pământ mirositor a cetină Şi îşi lipeşte buzele de scoarţa tulpinii, Să fie sigură că o aude. care ai fost, care ai crescut, care eşti şi care creşti, daţi-aş bardă […]

e ora 7, tata pleacă la uzină

Dragos Serban

-

miroase a început de geruri dimineaţa, când chem în gând şi înjur apoi tramvaiul care nu mai vrea să vină. „e ora 7, tata pleacă la uzină”. aşa îmi spun în gând, că eu sunt tată şi firma unde merg grăbit ar fi uzină. auzi! ce aiureli, ce vorbe comuniste scornesc în sinea mea, ce […]

măiastra neagră

Dragos Serban

-

ceva se schimbă-n noi, în toamna asta, suntem mai trişti, mai singuri şi mai goi, copilul râde fără zâmbet, i l-a furat Măiastra cu aripi negre, ochii răi, pasărea din noi. păunii se rotesc înfumuraţi, dar despuiaţi de pene, doar ciorile au mai rămas să umble înaripate cu sufletele noastre în piept, cu inimile noastre […]

fermierului cu mai mult de zece hectare

Dragos Serban

-

Cine are trei hectare, azi primeşte compensaţii ca să are şi să ţie la bufet în sus paharul. Cel cu o sută de hectare şi nevoi de irigaţii, astăzi seamănă pe credit, mâine îi va sări muştarul!

yalnızlık (singurătate)

Dragos Serban

-

poezie bilingvă, 7 versuri în română şi lazuri uite, mamă, cum merg singur, ma gevulur, ma eş’vulur, 1 visul meu! zborul meu spre Andromeda didi mardi, čkimi deda, 2 ca tristeţea unui vultur a început acum nesigur, mara akhla ma vulur. 3 1 – მა გევულურ, მა ეშევულურ – mă duc în jos, mă duc […]

Catren

Dragos Serban

-

E uşor să arunci cu vorbe Şi foi verzi când nu ai probe. Astăzi, orice comunist Te-acuză c-ai fi… fascist.

casa-cu-maner-de-bronz

Negustorul de mătăsuri, fragment #5

Dragos Serban

-

[…] Uşa era aceeaşi, până şi mânerul masiv de bronz rămăsese. L-am atins şi am rămas un timp strângându-l în palmă. O strângere cât o mângâiere… Uşa aceasta văzuse totul, totul până să plec de acasă. Toţi prietenii mei trecuseră pe aici, eu trecusem de milioane de ori pe lângă ea. Oare de câte ori […]

Poveste din trecut

Dragos Serban

-

Motto: te iubesc şi restul pace; în urma noastră potopeşte apocalipsul şi noi tot ne mai îndreptăm spre lumină. Mi-e greu să îţi vorbesc despre ceea ce s-a petrecut atunci, în Arcă. Cert este că l-am rugat frumos pe Noe şi a îngăduit să ne ia şi pe noi. Nu că mi-ar fi păsat de […]

Zece chipuri

Dragos Serban

-

Zece chipuri era încremenite pe perete Când toate vocile s-au topit Picurând cuvinte în cel de-al zecelea, Când toate vocile s-au prăbuşit În cel de-al nouălea Şi când culoarea s-a albit pe al optulea, Iar restul de şapte strigau în muzeu: – Ce prăbuşire de culori peste albirea unui cuvânt! Zece chipuri erau încremenite pe […]