Mierla de cinci dimineața
tu ai deschis ochii iar eu am văzut în ei toată această întâmplare în vreme ce mă sărutai pe frunte și îmi ziceai, cântând în limba mierlelor, bună dimineața.
Prima poezie am scris-o în clasa a doua și este singura pe care o știu pe de rost. În clasa a cincea am început să scriu texte mai lungi, culminând cu o continuare a romanului Omul invizibil al lui H.G Wells, pentru că am fost dezamăgit că eroul principal moare. Scrisul a devenit însă un obicei abia prin liceu când pentru mine, tăcut și introvertit, reprezenta singurul mijloc de a-mi exprima anumite stări.
Astăzi scriu pentru că nu găsesc că aș avea altceva mai bun de făcut și pentru că mă fascinează cuvintele. Dacă l-aș alege pe cel mai frumos, aș spune că acela este „lu crai”, ceea ce în dialect salentin înseamnă „mâinele”. Asta pentru că „ieriul” nu mai contează decât ca istorie și pentru că ce este după mâine este doar vis. Lu crai este singura construcție cu adevărat palpabilă a prezentului iar expresia a trăi de azi pe mâine ascunde o nobilă înțelepciune, dincolo de sensul peiorativ pe care i l-au atribuit oamenii.
tu ai deschis ochii iar eu am văzut în ei toată această întâmplare în vreme ce mă sărutai pe frunte și îmi ziceai, cântând în limba mierlelor, bună dimineața.
cel fără început care nu vrea decât să se nască prin tine
Dacă vom trece podul acela vom fi alții, eu voi fi o altă entitate conștientă
Și mă voi îndrăgosti din nou de tine pentru că indiferent de forma și de timpul meu Iubirea e singura care mă urmează
nimanui nu ar trebui sa ii fie frica sa iubeasca sau sa fie iubit sa prinda radacini sa nasca sori sa nascoceasca galaxii primavara
nu vă supărați, scrâșniți des din măsele? m-a întrebat stomatologul, scrâșnesc, zic, așa e, din măsele, din dinți, din toate oasele, din ficat mai scrâșnesc și din fiere
Foae verde spic de grâu, spune-mi Leană când să viuuu, începe să strige primul intrat pe ușă. Vine spre mine și îmi întinde mâna, zicând pe un ton domol: Hai noroc. Fane.
Aș putea să strâng bani să îți cumpăr un sat. Nu unul mare, un sătuc. Maxim 20-30 de case, cu o uliță principală și vreo două ascunse printre viroage.
Am să te strâng de încheieturi până ce vei deveni fluid(ă)
Să rup toate foile din cartea lui Traian Furnea și să te acopăr cu ele când dormi. Să te întrezăresc apoi printre pagini și să citesc
copilul chior cu obraz de granit sub pânzele albe departe călător stăpânul hoților, al negustorilor cinstiți, învățătorul de corbi, îmblânzitorul de vorbe, ascultătorul tăcut cu buze prea moi când sărută cu singurul ochi luminătorul puterii din spatele gândurilor, născocitorul de mări, făuritorul de bărci lungi cu securea cioplindu-se în chip de trunchi de arțar
De aici până aici există pulsarul meu (sic) botezat Mo.
ce bucurie galopul, ce libertate stepa, cizmele înalte, inima ta, metronomul care ține laolaltă toată această alcătuire, eu ținându-te strîns la piept sub cămașa care de acum îmi flutură în vânt albă contrastând cu albastrul și verdele din biroul meu nemărginit căruia i-am dărâmat pereții sâmbătă să am loc să dansez cu tine