Ce scriu

Prima poezie am scris-o în clasa a doua și este singura pe care o știu pe de rost. În clasa a cincea am început să scriu texte mai lungi, culminând cu o continuare a romanului Omul invizibil al lui H.G Wells, pentru că am fost dezamăgit că eroul principal moare. Scrisul a devenit însă un obicei abia prin liceu când pentru mine, tăcut și introvertit, reprezenta singurul mijloc de a-mi exprima anumite stări.

Astăzi scriu pentru că nu găsesc că aș avea altceva mai bun de făcut și pentru că mă fascinează cuvintele. Dacă l-aș alege pe cel mai frumos, aș spune că acela este „lu crai”, ceea ce în dialect salentin înseamnă „mâinele”. Asta pentru că „ieriul” nu mai contează decât ca istorie și pentru că ce este după mâine este doar vis. Lu crai este singura construcție cu adevărat palpabilă a prezentului iar expresia a trăi de azi pe mâine ascunde o nobilă înțelepciune, dincolo de sensul peiorativ pe care i l-au atribuit oamenii.

cal-turn-cecen

Mirare

Dragos Serban

-

De ce, Doamne, trebuie chinuiți hoții de cai?

townes-van-zandt

Idiotul

Dragos Serban

-

ce bună mi-ar fi uitarea, uitarea aia vârtoasă și albastră când te uiți la nori rezemat de streașină și nu mai știi dacă ești om sau mușețel.

nigredo

Apocrifă

Dragos Serban

-

și numai trecutul mă ține întreg icnesc cu grâul între măsele

trunchi-stejar

A fi stejar

Dragos Serban

-

Fugi, fugi cu picioarele subțiri și imaginare care îți sprijină diformitatea devenită timp

nuc-toamna

Greutatea cerului

Dragos Serban

-

Mă lepăd, Doamne, de ideea de haită, doar lemnul e sfânt, fi-voi de azi copac. Tăiați-mă și timpul se va prăbuși peste voi.

birou vara 2012

Perseverență

Dragos Serban

-

Vezi? E vorba despre perseverență și răbdare.

mai-presus-de-bine-si-rau

Visul pinguinului

Dragos Serban

-

Iată-te diform, un pinguin cu gâtul excesiv de lung, cățărat pe picioroange puternice. Te uiți în gheață ca într-o oglindă, încuviințezi și îți spui: am devenit.

claca-bucovina

Vremea lăcustelor

Dragos Serban

-

Cred că iubirea asta e singurul lucru care ne urmează în vremea lăcustelor. De-aș putea măcar să îmi amintesc…

Câine negru

Dragos Serban

-

am fost câine și pasăre și om, ce blestem să nu fi uitat nimic și să înțeleg vântul

muzeul-arheologie-constanta

Rostul banchizei

Dragos Serban

-

Într-un bloc aflat undeva la marginea Bucureștiului, într-un balcon, o fată își face o poză cu telefonul.

paine-neagra-dragos-serban

Aici

Dragos Serban

-

aici, doar aici voi murmura iarăși cuvintele știute și voi fi primul măslin care va cânta în grecește.

dragos-serban-autoportret

Pământul nu strigă Miorița

Dragos Serban

-

nu am pe cine să strig pentru că pământul, întregul pământ sunt eu. doar înclin ușor din cap și îngân un cântecel vechi.