Ce scriu

Prima poezie am scris-o în clasa a doua și este singura pe care o știu pe de rost. În clasa a cincea am început să scriu texte mai lungi, culminând cu o continuare a romanului Omul invizibil al lui H.G Wells, pentru că am fost dezamăgit că eroul principal moare. Scrisul a devenit însă un obicei abia prin liceu când pentru mine, tăcut și introvertit, reprezenta singurul mijloc de a-mi exprima anumite stări.

Astăzi scriu pentru că nu găsesc că aș avea altceva mai bun de făcut și pentru că mă fascinează cuvintele. Dacă l-aș alege pe cel mai frumos, aș spune că acela este „lu crai”, ceea ce în dialect salentin înseamnă „mâinele”. Asta pentru că „ieriul” nu mai contează decât ca istorie și pentru că ce este după mâine este doar vis. Lu crai este singura construcție cu adevărat palpabilă a prezentului iar expresia a trăi de azi pe mâine ascunde o nobilă înțelepciune, dincolo de sensul peiorativ pe care i l-au atribuit oamenii.

Dizolvare

Dragos Serban

-

Am să mă topesc încet în pietrele mele până mă voi face semn.

Scriere pe zidul dinspre răsărit

Dragos Serban

-

doar în ochii tăi ochii mei, deschise sunt pentru tine cele două porți ale orizontului, zboară, ți-am dat aripile mele de șoim păstrate de dinainte de a renaște om.

Lyric Fantasy circa 1913-4 by Augustus John OM 1878-1961

Legendă în tainița hipostilului

Dragos Serban

-

degetul chircit îndreaptă spre firidă – e acolo un grăunte de lumină în care cei de afară dansează până mai ieri s-au rugat pentru mine să ajung în brațele tatălui meu soare sunt azi încredințați că am izbândit

mormantul-osiris-luxor

Fiul meu

Dragos Serban

-

voi răsufla din nou prin plămânii fiului meu, el nu va ști asta decât ca un vis, ca un gând pe care încă nu îl are

kiss

Omul șoim

Dragos Serban

-

prin ochii lui purtam clonț tăios, prin ochii mei o pereche de buze pe care cineva le-a sărutat mai demult, pe care cineva le va mușca cu ochii închiși fără să știe dacă mușcă un om sau un șoim

Horus

Ur

Dragos Serban

-

să învăț semnele, să topesc plumbul, împreună cu el tătarii în armură grea, să facem aur, îl simt cum mi se strecoară în vene

luminatie

Luminație

Dragos Serban

-

În vremea aceea, te va purta rotundă în carele de aur deasupra orașelor din răsărit și apus, iată, pământurile mele, iată, poporul meu, iată, înțelepciunea celor ce se schimbă dar nu pier.

turnuri-negre

Stavros

Dragos Serban

-

Iată-mă din nou aici, în fața stâlpului negru pe care se sprijină lumea știută, cel fără umbră pentru că umbra e el.

visul-copilului-mohawk

Suntem puternici

Dragos Serban

-

clipa adormirii, cea în care suntem de-a binelea singuri – o știți, cea a dezbrăcării de rațiune, faimoasele momente ale vulnerabilității când corpul rămâne chircit iar universul devine unul măcar că în pat sunt doi, clipa adormirii în care ne retragem așa cum se retrag la adăpost girafele să nască

Batran - Shanna Bruschi

Întrebările

Dragos Serban

-

Poate că fug de mine. Și mă trezesc iarăși de data asta eu, eul amintirilor și al gândurilor mele. Mă trezesc râzând, oarecum liniștit, cu certitudinea că în universul celălalt nu există întrebări, ci numai curiozitate.

drum-navodari

Aceste tălpi

Dragos Serban

-

da, trebuie să tac cu ochii aplecați să îmi văd picioarele mulțumit să știu că ele m-ar fi putut oriunde, în bucătării mici în marginea unei livezi, în sălile înalte cu tavanul boltit unde am băut la masă cu zeii, în case, în oameni, mai ales în oameni

piatra-pictata-dragos-serban-vorbe-neintelese

Pietre vechi

Dragos Serban

-

Pierdut între pietrele mele vechi cărora le desenez aripi.