Ce scriu

Prima poezie am scris-o în clasa a doua și este singura pe care o știu pe de rost. În clasa a cincea am început să scriu texte mai lungi, culminând cu o continuare a romanului Omul invizibil al lui H.G Wells, pentru că am fost dezamăgit că eroul principal moare. Scrisul a devenit însă un obicei abia prin liceu când pentru mine, tăcut și introvertit, reprezenta singurul mijloc de a-mi exprima anumite stări.

Astăzi scriu pentru că nu găsesc că aș avea altceva mai bun de făcut și pentru că mă fascinează cuvintele. Dacă l-aș alege pe cel mai frumos, aș spune că acela este „lu crai”, ceea ce în dialect salentin înseamnă „mâinele”. Asta pentru că „ieriul” nu mai contează decât ca istorie și pentru că ce este după mâine este doar vis. Lu crai este singura construcție cu adevărat palpabilă a prezentului iar expresia a trăi de azi pe mâine ascunde o nobilă înțelepciune, dincolo de sensul peiorativ pe care i l-au atribuit oamenii.

turnuri-negre

Stavros

Dragos Serban

-

Iată-mă din nou aici, în fața stâlpului negru pe care se sprijină lumea știută, cel fără umbră pentru că umbra e el.

visul-copilului-mohawk

Suntem puternici

Dragos Serban

-

clipa adormirii, cea în care suntem de-a binelea singuri – o știți, cea a dezbrăcării de rațiune, faimoasele momente ale vulnerabilității când corpul rămâne chircit iar universul devine unul măcar că în pat sunt doi, clipa adormirii în care ne retragem așa cum se retrag la adăpost girafele să nască

Batran - Shanna Bruschi

Întrebările

Dragos Serban

-

Poate că fug de mine. Și mă trezesc iarăși de data asta eu, eul amintirilor și al gândurilor mele. Mă trezesc râzând, oarecum liniștit, cu certitudinea că în universul celălalt nu există întrebări, ci numai curiozitate.

drum-navodari

Aceste tălpi

Dragos Serban

-

da, trebuie să tac cu ochii aplecați să îmi văd picioarele mulțumit să știu că ele m-ar fi putut oriunde, în bucătării mici în marginea unei livezi, în sălile înalte cu tavanul boltit unde am băut la masă cu zeii, în case, în oameni, mai ales în oameni

piatra-pictata-dragos-serban-vorbe-neintelese

Pietre vechi

Dragos Serban

-

Pierdut între pietrele mele vechi cărora le desenez aripi.

cer-colentina-plumbuita

Deal

Dragos Serban

-

un singur om m-a văzut așa și mi-a spus că aș fi o insulă, eu am dat alene din coadă dispărând în mine ca un pește bătrân.

plaja

Plajă

Dragos Serban

-

copii pentru care realitatea e un caleidoscop reflectat în culori pastelate, bătrâni cu ochii închiși nemișcați trăindu-se pe dinăuntru consumând tot ce mai e de consumat printre amintiri și prezentul, mereu prezentul

edvard-munch-bustean-galben-1911

Suflet copac

Dragos Serban

-

l-am privit pe frunte îi scrisesem tu nu vei pleca niciodată de aici numaidecât am albit și nu am mai fost copil ci copac

Ulise

Dragos Serban

-

trebuie să rămân treaz în aerul ăsta umed sufocant ținându-mă strâns de ideea că dacă mă voi scufunda trebuie neapărat să duc cu mine ceea ce știu, să nu uit nimic, să îmi port toată lumea în piept și să o răsuflu dincolo, să se mai nască o dată.

per-ekstrom-dimineata-in stockholm

Dimineață

Dragos Serban

-

am descoperit că visele sunt duplicitare, în ele nu există matematică, uneori nici în oameni, nici măcar în dimineți

libatie norsa

Havamal 75

Dragos Serban

-

oamenii mor, la fel și rudele lor, între dânșii dar nu moare fapta celor cu onoare, slava celui luptător.

zborul

Palmele mele

Dragos Serban

-

În timp ce te ascult mă gândesc că demult, tare demult, ele erau aripi.