In spiritus

| | Ce scriu, Proza

Pe lângă inevitabilele neajunsuri, depersonalizarea este un sentiment care naște sau reaprinde întrebări. Și ele nu sunt deloc ușoare.

Cine sunt eu, bunăoară. După o zi de mers pe jos, rămân cu cea mai plauzibilă dintre ipoteze. Eu sunt o alcătuire mare cât un punct de vedere, nimic altceva.

Alcătuirea mea trebuie că este fluidă, flexibilă, adică nu e musai ca eu să am douăzeci de degete, patru membre, doi ochi sau urechi. Sigur, ideal e să fiu întreg, conform certificatului meu genetic de naștere în care scrie negru pe alb: acest cetățean are ochii căprui, părul castaniu și e predispus la suferințe cardiovasculare. (E adevărat că cetățeanul acesta e predispus la alte felurite suferințe, dar nu le pomenesc pentru că acum e vorba doar de genetică).

Toată alcătuirea cetățeanului pare a fi o construcție menită să observe. Curiozitatea este o caracteristică a rațiunii, pentru că în absența ei nu se nasc întrebările. Iar împreună cu ele vine actul intrinsec al contemplării. Iar de aici până la visare mai e un pas. Fericiți cei ce visează.

Depersonalizarea ca urmare a unor emoții puternice sau a unui șoc este o trăire pe care, dacă o înțelegi, te înțelegi pe tine.

Observi că în acele momente alcătuirea ta nu are decât un singur scop mecanic: să funcționeze în continuare. Visele, curiozitățile, dorurile rămân undeva suspendate. Dacă depersonalizarea este absența lor, asta înseamnă că eu sunt ele, mai mult decât sunt fizic.

E liniștitor să trăiești pe propria piele revelația că spiritul există. Teoretic, asta înseamnă că nu sunt neapărat dependent de micile sau marile mele imperfecțiuni fizice. Pe undeva în jurul meu există un abis neexplorat, de care nu am habar. Acolo, deci, se ascunde eul cel mai eu, atunci când ăstălalt eu e ocupat cu bătăile neregulate ale inimii.

Mă uit cu o naivitate copilărească în cana de cafea pe care nu am voie să o beau, întrebându-mă în gând dacă nu cumva abisul e chiar acolo, între particulele fine de zaț măcinat fin, grecește.

Apoi închid ochii și mă uit în mine, întrebându-mă dacă abisul nu e chiar aici.

Cuvântător, agricultor, antreprenor, muncitor, visător, cititor, ascultător, departe călător. Îndrăgostit de popoarele din jurul Mării Negre și din Asia Centrală.