În dezacord cu opinia majorităţii

| | Opinii

Sunt considerat un om care înoată, adesea, împotriva curentului. De multe ori am păreri, idei sau valori aflate în contradicţie cu cele îmbrăţişate de majoritatea societăţii noastre. În aceste zile s-au petrecut câteva evenimente pe care le judec dintr-o poziţie aflată în antiteză cu restul cetăţenilor.

1. Adrian Păunescu a anunţat că suferă de o boală incurabilă, la începutul acestei săptămâni.

Vestea a venit ca o gură de oxigen pentru popor, care devenise sătul de înjurături la adresa lui Băsescu, Boc şi Udrea. Avea nevoie de sânge proaspăt. Aşa se face că, în spiritul toleranţei creştine, comentatorii şi unii gazetari au pornit hora bucuriei peste mormântul încă nesăpat al poetului.

Nu vreau să fiu înţeles greşit, sunt un om de dreapta. Comunismul a adus foarte mult rău în lume şi voi fi întotdeauna împotriva acestei ideologii, precum şi împotriva reprezentanţilor ei. Dar de aici până la a te bucura de necazul unui om, este cale foarte lungă.

Adrian Păunescu este comunist. Asta îl face mai puţin poet? Deloc. Este injust şi înjositor să arunci cu lături într-un om care plânge în momentul în care recită versuri. La fel cum pentru comuniştii de ieri şi de azi este incorect să îl ostracizeze pe Nicolae Paulescu, pentru că a fost legionar.

Adrian Păunescu nu merită, poate, elogii, aşa cum îi reproşează unii care îl acuză de grandomanie. Are însă dreptul la demnitate şi un pic de înţelegere.

Doinel Tronaru de la Adevărul a mers până într-acolo încât acuză întreaga mişcare folk de kitch, pentru că a preluat versurile lui Păunescu şi se revendică din Cenaclul Flacăra. Cert este că mare parte din popularitatea ca poet a lui Păunescu, pentru „masele largi populare”, se datorează preluării versurilor sale şi transpunerii lor, mai mult sau mai puţin reuşit, pe muzică de către aşanumiţii folkişti, majoritatea publicului fiind sensibilă la acest kitsch siropos, scrie Tronaru în ediţia de ieri a Adevărului. Biata Tatiana, s-ar răsuci în mormânt dacă ar auzi…

2. Dan Diaconescu, arestat şi acuzat de şantaj.

Nu sunt un telespectator al televiziunii poporului. De fapt, nu sunt telespectator deloc. Nu l-am apărat niciodată pe Dan Diaconescu, dar îl respect ca om care şi-a impus un stil, chiar dacă mă dezgustă acel stil. Din punctul meu de vedere, Diaconescu este un bun jurnalist şi un bun manager. Şi tabloidele fac jurnalism, chiar dacă produsul arată altfel şi se adresează unui anumit public.

Bun, nu îl apăr şi în lumea asta justiţia este singura în măsură să îl condamne. Dar mi se pare curios modul în care a debutat ancheta şi felul în care a fost arestat. Nu cunosc amănunte din culisele cazului, dar sunt convins că interesele sunt mari şi există similitudini cu precedentul caz Becali: un om cu influenţă este arestat pe un caz minor.

Aşa a considerat justiţia, că Becali şi Diaconescu trebuie să fie întemniţaţi că reprezintă pericol public. Însă aceeaşi justiţie consideră că oameni care au omorât din culpă nu sunt pericol public, şi sunt judecaţi în libertate! Ce încredere să ai într-o justiţie care cântăreşte cu ocaua dublă?

Altfel, e uşor să faci mişto că l-au arestat pe maestrul de ceremonii de la televiziunea poporului, fără să vezi niţel mai departe, că problemele sunt mai mari, de fapt.

3. Atacul israelian asupra flotilei care transporta ajutoare în Gaza.

Subiectul este vast, pe măsura istoriei conflictului palestinian. Eu am condamnat acest atac şi mă declar un susţinător al refugiaţilor palestinieni. Pentru acest delict am fost catalogat drept apărător al terorismului, fapt ce dovedeşte cât de uşor poate fi manipulată această entitate fluidă numită opinie publică.

Acestea sunt cele trei mari subiecte pe care le privesc diferit de restul lumii. Îmi asum aceste puncte de vedere şi, dacă doriţi, le pot argumenta mai consistent zilele următoare.

Cuvântător, agricultor, antreprenor, muncitor, visător, cititor, ascultător, departe călător. Îndrăgostit de popoarele din jurul Mării Negre și din Asia Centrală.