În dezacord cu opinia majorităţii (III)

| | Opinii

Aşa cum l-am apărat pe poetul Adrian Păunescu, în 2010 şi în mai 2012, mă simt dator să îl apăr pe poetul Radu Gyr.

„Un raspuns pentru legionarasul Mihail Neamtu, care amesteca lucrurile si se face ca nu intelege ce-i cu Radu Gyr. Ii propun spre lectura o marturie despre crimele comise in timpul rebeliunii legionare. Pe atunci, Radu Gyr nu scria poezii, nu se intalnea cu Iisus prin inchisori si nici nu tolera evrei sa joace teatru. Pe atunci, Gyr incita la violenta impotriva evreilor. Asta-i problema cu Gyr. In rest, poet”, scrie Dan Tăpălagă pe facebook, în contextul unui conflict cu Mihail Neamţu, izbucnit de la un editorial publicat luni, din care citez:

Ce cauta indemnuri la lupta recitate cu pieptul umflat de Mihai Neamtu dintr-un poet legionar (Ridica-te Gheorghe, ridica-te Ioane), fost comandant de frunte ai Miscarii Legionare. Cum Sova neaga Holocaustul, Neamtu jigneste si el memoria evreilor reabilitand in scopuri politice figuri proscrise, chiar daca a recitat o celebra poezie pentru care autorul ei a fost condamnat ulterior la moarte de comunisti.

Mă scuzaţi, dar e periculos să tai chirurgical graniţa dintre om şi poet. „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane” nu este o poezie legionară. Este mobilizatoare, naţionalistă şi nici măcar nu este definitorie pentru poetul Radu Demetrescu (Gyr). Radu Gyr merită citit măcar pentru că redă în câteva cuvinte – cum nu mulţi au reuşit să o facă – încătuşarea, foamea şi durerea.

Voi n’aţi fost cu noi în celule
să ştiţi ce e viaţa de bezne,
sub ghiare de fiară, cu guri nesătule,
voi nu ştiţi ce-i omul când prinde să urle,
strivit de cătuşe la glezne. – Radu Gyr

Interzicând pe unii, dând undă verde altora, e ca şi cum i-ai scoate un ochi omului şi i-ai spune: citeşte! Ca să ajungi la adevăr trebuie să asculţi cu două urechi, să vezi cu doi ochi şi să pipăi cu zece degete. Dacă se poate, din unghiuri diferite.

Lădiţa mea, tezaur drag,
Tu porţi averi cumplite,
Comoară de evreu pribeag,
Dureri înăbuşite.

Avere am, dar nu bănet,
Nu scumpe nestemate,
Ci lacrimi strânse de poet
În ceasuri zbuciumate. – Avram Adolf Axelrad, Lădiţa cu necazuri, 1912

Aruncat din zărăfie
În văpaie, pe jăratec,
Foc de vis şi poezie,
Ard,
Mă mistui părăsit.
Doamne,
Pentru ce m-ai pedepsit?
Pentru ce mi-ai însemnat
Albă frunte cu stigmat,
Doamne, Dumnezeule,
De ce? – Avram Adolf Axelrad, De profundis, 1936

Poezia face parte din istorie şi istoria face parte din noi. Lăsaţi-ne să o cunoaştem pe toată, şi pe a unora, şi pe a celorlalţi.

ladita-cu-necazuri-axelrad

Cuvântător, agricultor, antreprenor, muncitor, visător, cititor, ascultător, departe călător. Îndrăgostit de popoarele din jurul Mării Negre și din Asia Centrală.