Negustorul de mătăsuri – Imposibila povară

| | Ce scriu, Proza, Top

edvard-munch-morning-1884

Edvard Munch, Dimineață (1884)

Priveam ruinele pe malul Adriaticii și mi-am adus aminte. La un moment dat în viață am construit și eu un templu pe care ar fi trebuit să îl dărâm și să eliberez vestalele de povara zidurilor mele.

Se întâmplase demult, alături de ea, în vremea când amestecam iubirea cu un ritual. O iubeam, dar am sfârșit prin a o sufoca și prin a-i inunda viața cu prea multă atenție, prea multă grijă, prea multă afecțiune. Mereu către ea, niciodată spre mine.

Am înțeles, în cele din urmă, că a oferi nu înseamnă pur și simplu să oferi, ci și să primești și să lași să ți se ofere. Refuzând darul, îl rănești pe celălalt. Îl dezamăgești și îl îndepărtezi.

Mi-a povestit, într-o seară, cum îi cumpărase surorii ei o pereche de pantofi roșii pe care și-i dorise demult. A făcut sacrificii pentru acei pantofi, pentru a oferi împreună cu ei fericire și pentru a simți și ea, la rândul ei, ce simte cel care oferă din tot sufletul ceva. A fost certată pentru asta, spunându-i-se că nu era cazul, că nu ar fi trebuit. A rămas, copilă fiind, cu amărăciunea acelei dezamăgiri.

De astă dată, încercase să îmi ofere mie acei pantofi roșii sub forma unui lung șir de întâmplări petrecute între noi. Întâmplări în care își dorea să îmi fie aproape și să mă știe fericit. Dar tu ești fericirea mea, îi ziceam naiv, tocmai eu care cunoșteam o parte din tainele sale, o parte din tainele mele și câte ceva despre viață.

Acum știu că de fiecare dată când îi spuneam asta o întristam, o îndepărtam și o ridicam pe un piedestal destinat exclusiv zeilor. Ori, ea era om, era femeie, avea carne, sânge, dorințe, inclusiv dorința de a oferi și de a simți că și ea contribuie cu ceva la întâmplările din viața noastră și la propria mea fericire.

Adorarea este un act care se desfășoară doar între om și atotputernic. Între om și om își pierde sensul și din această pierzanie se pierd și iubiri frumoase. Pentru că nu poți să îi spui unei femei „facă-se voia ta” sau „în tine e fericirea mea” fără să îți pierzi din putere. Iar ea, femeia, are nevoie de puterea ta, chiar dacă la rândul ei este puternică. Iubește un bărbat, nu un rob. Iar când bărbatul se transformă în rob, deja a ales altă cale, atât pentru el cât și pentru ea.

Rostind „fericirea mea ești tu” nu doar că te transformi în rob, ci blasfemiezi aruncând asupra ei povara imposibilă a zeității. Femeia nu e zeu, iar bărbatul ei nu mai e bărbat, ci un muritor care vine la ea doar pentru a-și găsi liniștea și fericirea. În final, aceasta va obosi în templul ce i s-a construit; zidurile sale vor rămâne goale și reci iar bărbatul un păgân singur, părăsit de zeii mult prea împovărați.

Fragment din romanul: Negustorul de mătăsuri

Cuvântător, agricultor, antreprenor, muncitor, visător, cititor, ascultător, departe călător. Îndrăgostit de popoarele din jurul Mării Negre și din Asia Centrală.