Imperiu

| | Ce scriu, Poezii

Mă uit în urmă.
Din tot ce au ars hoardele mele au răsărit acum leandri.
Oamenii ne-au uitat.
Țipetele neamurilor sunt acum murmur negustoresc, flecăreli.
Am obosit.
Trebuie că însuși nepotul meu Hulagu a avut un moment de ezitare după ce a ars Bagdadul.
S-a întrebat el: pentru ce toate astea?
Și a plecat, călare, spre Altai.
A avut totul și nu i-a mai trebuit.
A tânjit după un alt tot, unul rotund, nezăgăzuit de Eufrat.

Mă uit în urmă, spre cetățile neamurilor.
Râd pentru că le-am trecut porțile cu sabia în mână,
râd pentru că aș putea oricând să le ard pentru a doua oară.

Oamenii m-au uitat, nimeni nu se mai teme.
Pieptarul, arcul și săgețile, sabia mea – toate se odihnesc.
Toate câte au fost încă sunt, doar eu mai rotund.
Eu sunt lumea nepotului meu, Hulagu.
Eu sunt tot.

Textul face parte din volumul: Regăsire

Cuvântător, agricultor, antreprenor, muncitor, visător, cititor, ascultător, departe călător. Îndrăgostit de popoarele din jurul Mării Negre și din Asia Centrală.