Gând cecen

| | Ce scriu, Proza

Aici, oamenii mor drepți iar frunțile lor nu sunt sparte în cădere pe stâncă, nu. Ele împietresc după moarte și apoi le mai scapă câte un gând prin crăpături sub forma unui smoc de iarbă verde. Răposatul împietrit plânge aici atunci când plouă, vara gândește verde și iarna doarme liniștit.

Cuvintele lor se rostogolesc peste buze ca bolovanii și nu se pierd, se strâng în văi și râurile le spală înțelesul. Așa s-a născut Caucazul, din frunți și cuvinte de om, din tot ce s-a gândit și s-a rostit aici. Doar lupii cunosc asta și mai urlă câteodată în fața celui ce calcă pe pietre, repetând ce s-a spus și se va mai spune.

caucaz-cecenia

Etichete:

Cuvântător, agricultor, antreprenor, muncitor, visător, cititor, ascultător, departe călător. Îndrăgostit de popoarele din jurul Mării Negre și din Asia Centrală.