Folclorul românesc, dispărut în derizoriu, nepăsare şi spoială

| | Ce ascult

În clipurile din postarea numită “Muzică polifonică la georgieni, cerchezi şi armâni” veţi observa oameni normali care îşi cântă tradiţiile în familie sau între prieteni, pe atât de natural pe cât românii ascultă manele (turbofolk), în ocazii similare. Ceea ce naşte următoarea întrebare: dispare folclorul şi este înlocuit de un element străin sau el evoluează iar maneaua reprezintă, azi, esenţa spiritului românesc?

Noroc cu muzicienii sufletişti şi cu televiziunea română, că altfel rămâneam şi fără bruma de înregistrări. La noi, folclor se mai întâmplă la spectacol, pe scenă doar, nu şi în viaţă. Ce înseamnă asta, oare? Nu că a dispărut? Când e nevoie să mergi la grădina zoologică să vezi cum arată zimbrul, nu înseamnă că zimbrul e dispărut, că nu îl mai întâlneşti în sălbăticie?

Gruzinii pe care i-am văzut şi pe care i-am ascultat preferă să danseze şi să cânte uneori ostentativ, ca maneliştii noştri. Dar cântă şi dansează folclor, folclorul lor.

De la Şcoala Ardeleană încoace…

… noi am avut două secole de „renaştere naţională”, în care ne-am teoreticizat identitatea, cu unele erori de rigoare. Am simţit nevoia, bunăoară, să extragem simboluri precum Mioriţa şi să le transformăm în repere. De parcă, Doamne, nu am fi ştiut şi singuri încotro să mergem.

Iar apoi, reperele astea le-am trecut şi prin forja industrializării. Le-am scos la lumină, le-am lustruit, apoi am început să le multiplicăm în serie şi să producem o inflaţie de artificial acolo unde tocmai naturalul ar fi trebuit să deţină exclusivitatea, sau măcar locuri în faţă.

Folclorul nostru, atâta cât a mai rămas, este made în China.

Doina e cântată nu pe deal, cu lacrimi în ochi, ci pe scenă, cu pantofi cu toc.

Şi ştiţi de ce se întâmplă aşa? De ce ei pot şi noi nu? Georgia a descoperit, cu Rusia în coaste, că a avea o ţară şi o cultură proprie este nu doar o mândrie, ci un lux.

Noi? Noi să trăim…

În loc de încheiere: ieri am fost la MŢR să-mi iau nişte haine. Pentru bărbaţi, la magazinul muzeului de la parter am găsit vreo două-trei cămăşi maramureşene vechi şi două veste secuieşti, noi. Una din ele mi-era mică. Atât.

strabunici

Străbunicii mei, cu copiii. Ileana, Mia, Floarea şi Toader a lu Roşu din Gruiu.

Cuvântător, agricultor, antreprenor, muncitor, visător, cititor, ascultător, departe călător. Îndrăgostit de popoarele din jurul Mării Negre și din Asia Centrală.