Faun fără portocale

| | Ce scriu, Poezii

sunt cel care am fost și poate cel ce va fi.
eu cel de acum nu exist
decât prin urmele lăsate înapoi și speranțele împrăștiate înainte,
nu, eu acum nu exist.

sunt una cu tine,
sunt în carnea ta când te apeși dimineața să simți că ești trează,
sunt în buricul degetului tău arătător și în acul ținut în mâna cealaltă,
în picătura de sânge care însoțește înțepătura,
uită-te la ea și vei vedea sfera, uită-te atentă la ea
și vei vedea că suntem una și mai presus de atât
suntem rotunzi, deloc colțuroși și atotcuprinzători.

eu nu exist dincolo de picături de sânge decât ca idee,
ca gând, ca vis, ca zvârcolire, ca deget înțepat sau buză mușcată –
dar asta doar acum,
pentru că mâine pot să fiu orice, așa cum vin tropotind din copitele despicate
peste propriile mele urme,

și mai știi ce?
nici tu nu exiști azi, pentru că dacă ai fi
ai țipa cu urechea lipită de gâtul meu gol
și eu aș auzi atunci lumina.

acum visează și zboară cu mine în adâncuri
într-o apă grea ca lâna udă;
mâine dimineață poți să fii orice, așa cum vii dând din coadă
peste propriile tale urme,
mîine poți să fii o sirenă, pe cuvânt!

Etichete:

Cuvântător, agricultor, antreprenor, muncitor, visător, cititor, ascultător, departe călător. Îndrăgostit de popoarele din jurul Mării Negre și din Asia Centrală.