Fără Sergiu Nicolaescu, balanţa ar fi fost ciungă de un taler

| | Opinii

Astăzi s-a stins. A dus cu el povara multor ani de muncă, defecte, calităţi, unii spun că şi secrete. Cât a fost de comunist, de colaborator, nu ştiu, alţii să îşi dea cu părerea. Nu i-am fost nici fan, nu i-am împărtăşit nici opţiunile politice. În privinţa filmelor sale, însă…

Sergiu-Nicolaescu Sergiu Nicolaescu e acuzat că „a făcut entertainment într-o societate opresivă şi cu sprijinul opresorului”. Filmele sale sunt acuzate că „ne ofereau sentimentul reconfortant al unei istorii măreţe” (opinii Iulia Blaga). Dar cum să fie altfel?

Observ în prezent două curente opuse în societate. Unii misitificând istoria, propovăduitori ai rolului ancestral şi mesianic al poporului român. Alţii, banalizând, negând şi ridiculizând.

Şi de această dată, cele două poziţii sunt ireconciliabile. Românii nu mai au simţul măsurii şi au uitat calea de mijloc.

În cinematografia românească, avem eroii pozitivi din filmele lui Sergiu Nicolaescu: haiduci, domnitori, soldaţi, comisari, puşti. Avem, după 89, şi curve, cerşetori, traficanţi de droguri, avem şi teme mai greu digerabile precum homosexualitatea şi ortodoxia.

Sunt doar cele două talere ale balanţei. E nevoie de amândouă ca să îţi păstrezi echilibrul. Ele nu doar că nu se exclud, dar au nevoie una de cealaltă. Sistemul sanitar evocat în „Moartea domnului Lăzărescu” are nevoie de eroii sanitari din „Pentru patrie”, ca să fie complet.

Poate istoria noastră nu a fost aşa măreaţă cum reiese din filmele lui Sergiu Nicolaescu, dar ai nevoie de o fărâmă de idealism. Altfel, realismul crud al prezentului te doboară.

Fără el, balanţa ar fi fost ciungă de un taler.

Cuvântător, agricultor, antreprenor, muncitor, visător, cititor, ascultător, departe călător. Îndrăgostit de popoarele din jurul Mării Negre și din Asia Centrală.