Eu, pământ bolnav

| | Ce scriu, Poezii

Când amețesc, mă întind cât sunt de lung
pe pământul bătătorit al bordeiului meu imaginar,
îmi înfig degetele în el și scobesc
ca și când m-aș scobi pe mine însumi.

Mă aflu rotund și neasemuit de întins,
cu obrajii albaștri și verzi,
dacă n-aș ști aș crede că pielea mi-e reavănă
aici, dedesubt, unde mă agăț de gânduri ca de o rădăcină
și icnesc și îmi scutur copacii deasupra.

Când îmi zgârii gâtlejul cu unghia,
undeva pe o insulă un munte vomită
ca o fierbințeală zemuri topite
din adâncul lăuntrului meu
despre care aflu că și-a dorit să fie soare
dar a fost prea mic și a rămas pământ,
cu nucleul lui de fier care amețește învârtindu-se
precum fetița dansând împiedicatelea în pantofii cu toc,
dorindu-și să fie mama ei.

Textul face parte din volumul: EU, PĂMÂNT BOLNAV

Cuvântător, agricultor, antreprenor, muncitor, visător, cititor, ascultător, departe călător. Îndrăgostit de popoarele din jurul Mării Negre și din Asia Centrală.